miercuri, 10 decembrie 2014

Fata de împărat şi fiul văduvei, Petre Ispirescu


A fost odată un împărat foarte bogat şi puternic. Acest împărat avea un fecior şi o fată. Întâmplându-se să-i moară feciorul, îl îngropă cu mare cinste şi alai ca pe un împărat. Când fu a duce mortul la biserică, fata împăratului ceru a merge şi dânsa să-l petreacă. Aşa de păzită era fata aceasta de tată-său, încât până atunci nici soarele nu-i văzuse feţişoara, nici vântul nu-i bătuse părişorul. Ea se îmbrăcă în negru şi-şi lăsă părul despletit pe spate, şi aşa merse de petrecu pe frate-său la groapă. Şi aşa gătită îi şedea şi mai bine decât altminteri. Căci, nu e vorba, ea era foarte frumoasă. Crinii şi viorelele rămăseseră pe jos şi nici la degetul cel mic al ei nu le punea.

Făt-Frumos cu părul de aur, Petre Ispirescu

           A fost odată într-o pustie mare un pustnic, şi petrecea singur singurel. Vecinii săi erau fiarele pădurilor. Şi aşa era de bun la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau, când se întâlneau cu dânsul.

Broasca ţestoasă cea fermecată


A fost odată un împărat, şi el avea trei feciori. Când le-a venit şi lor vremea de însurătoare, le-a zis împăratul:
– Dragii mei copii, v-aţi făcut mari; mergeţi de vă căutaţi ursitele, ca să intraţi şi voi în rândul oamenilor.
– Vorbele tale, tată, sunt pentru noi ca o icoană la care ne închinăm, răspunseră copiii şi, după ce îi sărutară mâna, se gătiră, care mai de care, să plece mai curând.

marți, 25 noiembrie 2014

Zece minute consacrate inteligenţei

Zece minute consacrate inteligenţei


"Jucăria cea mai frumoasă" este o maşinărie atât de extraordinară, încât am putea merge în infinit cu enumerarea jocurilor de inteligenţă pe care le poate crea. Doresc să închei acest capitol oprindu-mă pentru o clipă asupra celor mai simple forme ale acestor jocuri, asupra celor pentru care nu avem nevoie de nimic sau aproape de nimic, a celor cu care se poate umple un interval de zece minute în care nu avem nimic de făcut. Printre aceste activităţi aş pune pe primul loc ghicitoarea sub formele sale cele mai variate.

joi, 20 noiembrie 2014

Cotoşman năzdrăvan

 A fost odată ca niciodată etc.
 A fost odată o pereche de oameni. Ei n-aveau copii. Într-o zi, fiind cu voie bună, zise bărbatul către femeie:
– Soro, de la mila lui Dumnezeu noi n-avem copii. Să mergem pe câmp şi ce vom găsi, aceea să ne fie copil.
– Bine zici dumneata, frate. Aşa să facem, dacă astfel ai găsit dumneata cu cale.

miercuri, 19 noiembrie 2014

Sarea în bucate


A fost odată ca niciodată etc.        
A fost odată un împărat. Acest împărat avea trei fete.
Rămânând văduv, toată dragostea lui el şi-o aruncase asupra fetelor. 
Ele mărindu-se şi văzând sârguinţa ce punea părintele lor ca să le crească pre ele, să le înveţe şi să le păzească de orice răutăţi şi bântuieli, se sileau şi ele din toată puterea lor ca să-l facă să uite mâhnirea ce-l cuprinsese pentru moartea mumei lor.

A doua carte cu Apolodor

Apolodor, un pinguin călător

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Porcul fermecat


aA fost odată un împărat şi avea trei fete. Şi fiind a merge la bătălie, îşi chemă fetele şi le zise:
– Iacă, dragele mele, sunt silit să merg la război. Vrăjmaşul s-a sculat cu oaste mare asupra noastră. Cu mare durere mă despart de voi. În lipsa mea băgaţi de seamă să fiţi cu minte, să vă purtaţi bine şi să îngrijiţi de trebile casei. Aveţi voie să vă preîmblaţi prin grădină, să intraţi prin toate cămările casei: numai în cămara din fund, din colţul din dreapta, să nu intraţi, că nu va fi bine de voi.
– Fii pe pace, tată, răspunseră ele. Niciodată n-am ieşit din cuvântul dumitale. Du-te fără grijă, şi Dumnezeu să-ţi dea o izbândă strălucită.

Ileana Simziana


        aA fost odată un împărat. Acel împărat mare şi puternic bătuse pe toţi împăraţii de prin pregiurul lui şi-i supusese, încât îşi întinsese hotarele împărăţiei sale pe unde a înţărcat dracul copiii, şi toţi împăraţii cei bătuţi era îndatoraţi a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.

joi, 13 noiembrie 2014

Istoria unui "desen animat"

Dumbrava minunată

Dumbrava minunată

Se vede ce soi rău este duduia Lizuca

Doamna Mia Vasilian dă noilor sale cunoştinţe informaţii despre persoana sa cu-n aer de tinereţe naivă.
...Acum douăzeci şi trei de ani, când a adus-o barza în casa părinţilor domniei sale, i s-a pus numele Maria, închipuiţi-vă!
Cele două soţii de funcţionari, proaspăt transferaţi în târgul nostru de guvernul conservator, o ascultau cu interes, făcând însă în sine rezerve personale asupra anilor. Numele li se părea convenabil. Un nume destul de frumos, nu-i aşa?
Cum a început însă a îngâna cele dintâi cuvinte, dumneaei şi l-a schimbat singură. C-o voce muzicală, ţuguindu-ţi buzişoarele, răspundea totdeauna: Pe mine mă cheamă Mia! Şi Mia i-a rămas numele.
Cineva făcea, atunci, observaţia că asta dovedeşte la copilă “simtul muzicii".
Într-adevăr, doamna Mia Vasilian poate mărturisi fără sfială că e o muzicantă desăvârşită! Toată lumea recunoaşte că dumneaei are o voce fermecătoare!
De altminteri a şi urmat patru ani la conservator. Celebra Teodorini o iubea şi-i prezicea un viitor strălucit. Era vorba, în familie, să fie trimeasă la Milano.
Părinţii săi erau bogaţi, aveau moşie mare în Buzău, lângă Leonteşti. Echipagii, servitori în livrele, guvernante... Cu asta s-a născut şi a crescut Mia Vasilian.
Adesea, tatăl său, boier Anastase, o lua pe genunchi şi-i arăta portretele strămoşilor în rame ovale aurite.
Din strălucirea de altădată i-a rămas cel puţin atâta: o creştere nobilă.
În condiţiile de odinioară, căsătoria cu Vasilian ar fi apărut ca o mezalianţă, căci domnia sa e născută Papazoglu.
Având însă în vedere atâtea şi atâtea lucruri, speculaţii nefericite, inimiciţii politice, a trebuit să se resemneze. Totuşi nu se poate spune, nu-i aşa? că Vasilian nu-i de familie bună. E dintr-o foarte bună familie, dimpotrivă, boieri moldoveni, însă oricine va recunoaşte că Papazoglu e altceva: e un nume celebru.
În sfârşit, principalul e că se simte bine şi e fericită. Şi Jorj îi satisface toate capriciile... Altfel nici nu se poate. El e cu cincisprezece ani mai mare ca ea şi a mai fost însurat o dată.
I-a rămas şi un copil, o fetiţă care - cum să spun? - care e un fel de ghimpe între ei... un copil, vai! destul de rău crescut.
Asta aduce puţină umbră vieţii lor, nu-i aşa? Căci Vasilian a luat-o din dragoste. Văzând împotrivirea ei de la început, bietul Jorj căzuse bolnav.
A trebuit să cedeze; şi la nuntă avea o toaletă aşa de frumoasă, aşa de elegantă, încât o invidiau toate prietenele.
- Eu sunt cam dificilă, încheie c-un zâmbet dulce doamna Mia Vasilian, şi am gusturi deosebite. Îmi place mai cu samă eleganţa şi fineţa... Nu înţeleg de ce nu mai aduce cafeaua! urmă ea săltând din jâlţ cu vioiciune.
- Lasă, mata, madam Vasilian, o potoli cucoana cea mai bătrână, nu te deranja. Trebuie să vie. Până atuncea îmi răsucesc ţigara...
Mia Vasilian tropăi mărunţel până la sonerie şi apăsă prelung pe buton, încruntând sprâncenele încondeiate negru. Iar cucoana Emilia, aruncând o privire fugară şi cu diferite înţelesuri către fiica sa, madam Neicu, deschise poşeta şi începu a cotrobăi prin ea căutând o mică tabacheră de argint în care ţinea tutun de calitatea a doua.
Doamna Mia Vasilian, soţia cunoscutului avocat din târgul nostru, observase privirea cucoanei Emilia şi zâmbi. I se părea foarte ciudat, cum o mamă aşa de înaltă şi de groasă poate să aibă o fată aşa de uscată şi gubţire - ca o aţă... Las’ că amândouă sunt urâte şi fără gust îmbrăcate. Şi au nişte pălării... Cum pot nişte femei de condiţie să poarte asemenea pălării?
Servitoarea, o fetică vie cu mutrişoara de veveriţă, intră păturindu-şi şorţul alb.
- Aţi sunat, cuconiţă?
- Ma chère, îi răspunse blând Mia Vasilian, aşteptam nişte cafele care nu mai sosesc...
- Îndată, cuconiţă... Şi servitoarea dispăru îndărăt.
Doamna Mia Vasilian făcu doi paşi spre fereastra deschisă.
-Frumoasă zi, vorbi ea, totuşi mi se pare prea cald. Ne aduce şi şerbetul de portocale îndată. Fetiţa asta e foarte inteligentă şi-mi cunoaşte toate gusturile. Şi cu servitorii, dragă cucoană Emilia, trebuie să ştii cum să te porţi.
- În ziua de azi nu mai sunt servitori ca altădată, observă cucoana Emilia.
Doamna Vasilian răspunse zâmbind:
- Cu ai mei, eu sunt foarte mulţămită. La mine servitorii se tem de un singur lucru: să nu-i concediez...
Madam Neicu îşi strânse buzele subţiri, ar fi vrut să răspundă ceva. Dar se stăpâni şi tăcu.
- Cu toate acestea şi eu îi schimb destul de des, ce să fac? se tângui nevinovat doamna Vasilian. De unii trebuie să mă despart. Mai cu samă pe cei rău crescuţi nu-i pot suporta... La mine, dragă madam Neicu şi dragă cucoană Emilie, năcazurile sunt cu totul de altă natură. Prea mult n-am a mă plânge, dar totuşi, trebuie să ştiţi că, la marginea târgului acestuia nenorocit, trăiesc nişte bătrâni ridicoli, părinţii "predecesoarei" mele. Nu trecea o zi şi cereau lui Jorj să le trimeată copila, că vor numaidecât să vadă pe Lizuca lor, că fără Lizuca lor nu pot trăi! Dacă bietul copil nu a avut parte de o creştere îngrijită, numai bătrânii sunt de vină. De-acolo a venit cu nişte mutre şi cu nişte obiceiuri de ţărancă, dragele mele, încât, drept să vă spun, mie mi-i şi groază. Vă închipuiţi dumneavoastră că nu pot pune pe ea o broderie ori o panglică! E de admis ca la vârsta ei- are şase ani! - să nu poată face o reverenţă în faţa unor persoane mai în vârstă? Eu am fost crescută altfel. Lucrurile acestea pe mine mă horipilează!
Slujnica cu mutrişoară de veveriţă se ivi în umbra uşii, purtând tablaua cu dulceaţă şi cafele.
- Cuconiţă, vorbi ea delicat, domnu locotenent Micuş Lazăr întreabă dacă binevoiţi a-l primi.
- Cum nu? Să poftească; astăzi e ziua mea de primire; dumnelui e totdeauna binevenit! răspunse doamna Vasilian cu o voce puţintel mai înaltă.
Şi săltând în rochia-i foşnitoare, făcu doi paşi spre uşă.
Când zări uniforma verde, capul blond şi lins şi obrazul ras şi pudrat al ofiţerului, făcu un gest de poftire cu mâinile şi zâmbi dulce.
- Domnule Micuş, nu te-am văzut de-un secol, cântă ea. Şi tânărul se opri uimit la doi paşi, întorcând puţin capul şi ascultând muzica glasului ei.
- Doamnă, răspunse el ceremonios, sunt foarte fericit că nu m-aţi uitat...
Cu călcâiele lipite, înclinându-se, apucă uşor mânuţa întinsă a doamnei Vasilian şi-i sărută vârfurile degetelor. Slujnicuţa aşezase pe măsuţa dintre cucoane tablaua şi se întorsese, privind cu admiraţie. Cucoana Emilia şi madam Neicu stăteau cu linguriţele în mână şi nu ştiau dacă ar fi potrivit să absoarbă şerbetul. În sfârşit, îl înghiţiră şi, pe când adăogeau apa trebuitoare, ofiţerul se înfăţişă şi-naintea lor, elegant şi solemn.
Schimbul de complimente care urmă, mişcările rotunde, zâmbirile şi poftirile împrăştiară, în salonaşul grenat, ca un abur de nobilă uitare şi voie-bună. Nimeni nu băgă de samă când se strecurase, printre scaune, spre tablaua cu şerbet, Lizuca, necazul doamnei Vasilian.
Era o fetiţă mărunţică, însă voinică şi plinuţă. Rochiţa de doc albastru stătea strâmbă şi în chip cu totul nepermis pe trupuşorul ei. Botinuţele îi erau pline de colb şi cu şireturile desfăcute. Colţunii căzuseră şi arătau nişte picioruşe pârlite de soare, cu genunchii nu tocmai curaţi. Capu-i era foarte scurt tuns, băieţeşte, şi arăta în rotunzimea lui felurite bulbucături neregulate. Năsuşorul mititel ar fi avut nevoie de batistă, lucru pe care-l dovedeau şi mânecile rochiei. Gura-i era cam mare şi obrajii prea roşii. Nu era deloc frumuşică şi delicată duduia Lizuca. Numai ochii căprui, umbriţi de gene negre, aveau în ei câte-o mică floare de lumină.
Fără să stea deloc în cumpănă şi fără să-i pese de nobila adunare, Lizuca păşi uşor însă hotărât spre măsuţa cu dulceaţă şi, înfigându-şi două degete în chisea, le scoase împodobite c-o bucată nestatornică de şerbet. Tocmai când se îndeletnicea s-o prindă cu gura şi cu limba fără a pierde nimic, slujnicuţa o zări şi dădu un ţipăt.
- Ce-i, ma chère? se întoarse cu mirare doamna Vasilian.
Dar când văzu despre ce era vorba, când înţelese ce contrast şi ce sacrilegiu s-a produs în salonaşul său grenat, sângele i se ridică brusc în obraji şi-i fulgeră în ochi.
- Ce înseamnă asta, Eleno? vorbi ea apăsat, c-o voce scăzută, dramatic. De câte ori te-am făcut atentă asupra acestor lucruri? De ce-ai înlemnit? la-o!... Nu-nţelegi că, dacă o mai văd o clipă, trebuie să chemaţi doctorul? Ah! e ceva îngrozitor! oftă ea cu deznădejde, întorcându-se spre musafiri. E zadarnic orice; zadarnic! Nu ştiu ce să mai fac cu copilul acesta. Uitaţi-vă dumneavoastră cu ce obiceiuri mi-a venit de la bunicii ei. Eu i-am spus de multe ori lui Jorj că copilul acesta e o ruşine şi o
nenorocire. Chiar de aceea Jorj nici n-o mai trimete la bătrâni... E o hotărâre pe care nu pot decât s-o aprob!
Cucoanele dădeau din cap c-o adâncă înţelegere a lucrului; şi oftară. Domnul Micuş părea nedumerit. El ar fi dorit să râdă. Şi-i părea rău că de pe faţa doamnei Vasilian a pierit lumina.
Dar stăpâna casei era o fiinţă fină şi înţelegătoare. Cum văzu că Elena s-a năpustit şi a apucat pe copilă în gheare ca uliul, trăgând-o în salturi violente şi neregulate spre întunericul antreului, se întoarse spre domnul Micuş cu acel suav zâmbet pe care, oricât s-ar sili, nu-l poate avea nici o femeie din târgul nostru.
- Domnule Micuş, zise ea, după acest intermezzo, te rog să aştepţi puţin până ce ţi-oi aduce dulceaţă de smeură, pe care am făcut-o eu singură ieri.
- Cu această mânuţă... răspunse ofiţerul, înclinându-se iar şi sărutând unghiile trandafirii.
Ca şi cum această galanterie ar fi fost un semnal, cucoana Emilia şi madam Neicu se priviră şi se ridicară deodată.
Împotrivirile, protestele, explicaţiile, zâmbetele nu ţinură prea mult, şi, după ieşirea celor două cucoane, în salon se făcu un răstimp linişte, apoi răsună un râs cristalin, semn că orice supărare se uită destul de lesne pe lumea asta...

marți, 11 noiembrie 2014

Copiii scriitori şi editori

O bucată de hârtie şi un creion

Capitolul 5 Cea mai frumoasă jucărie

Televizorul presupune cartea

După globul pământesc, enciclopedia

"Cadrele" generale sunt indispensabile

Zero adunat cu zero fac zero

Capitolul 4. Pagina cărţii şi ecranul televizorului

luni, 20 octombrie 2014

Reflecții și maxime; Adevăr - minciună


Gogoși cu curmale

Gogoşi cu curmale



Florea-Soarelui (legendă)

Legenda Florii Nu-mă-uita

Povestea mâței

Greuceanu

Greuceanu

aA fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești;
De când se scria musca pe părete, mai mincinos cine nu crede.
A fost un împărat și se numea Împăratul Roșu. aEl era foarte mâhnit că, în zilele lui, niște zmei furaseră soarele și luna de pe cer.a
Trămise deci oameni prin toate țările și răvașe prin orașe, ca să dea de știre tuturor că oricine se va găsi să scoată soarele și luna de la zmei, acela va lua pe fiie-sa de nevastă și încă jumatate din împărăția lui, iară cine va umbla și nu va izbândi nimic, acela să știe că i se va tăia capul.
Mulți voinici se potricăliseră semețindu-se cu ușurință că va scoate la capăt o asemenea însărcinare; și când la treabă, hâț în sus, hâț în jos, da din colț în colț și nu știa de unde s-o înceapă și unde s-o sfârșească, vezi că nu toate muștele fac miere. Împăratul însă se ținu de cuvânt.a
Pe vremea aceea, se afla un viteaz pre nume Greuceanu. Auzind și el de făgăduința împărătească, ce se gândi, ce se răzgândi, că numai își lua inima în dinți, încumetându-se pe ajutorul lui Dumnezeu și pe voinicia sa, și plecă și el la împăratul să se închine cu slujbă. Pe drum se întâlni cu doi oameni pe cari slujitorii împărătești îi ducea la împăratul ca să-i taie, pentru că fugiseră de la o bătălie ce o avusese împăratul acesta cu niște gădine. Ei erau triști, bieții oameni, dară Greuceanu îi mângâie cu niște vorbe așa de dulci, încât le mai veni nițică inimă, că era și meșter la cuvânt Greuceanu nostru.
El își puse nădejdea în întâmplarea aceasta și își zise: "Îmi voi încerca norocul. De voi izbuti să înduplec pe împăratul a ierta pe acești oameni de la moarte, mă voi încumeta să mă însărcinez și cu cealaltă treabă; iară de nu,  sănătate bună! Mă voi duce de unde am venit. Asta să fie în norocul meu; niciodată nu strică cineva să facă o încercare".
Și astfel, poftorindu-și unele ca acestea, aide, aide, ajunge la curtea împărătească.
Înfățisându-se la împăratul, atâtea îi povesti, așa cuvinte bune și dulci scoase și atâta meștesug puse în vorbirea sa, încât și împăratul crezu că pe nedrept ar fi să omoare pe acei oameni; că mai de folos i-ar fi lui să aibă doi supusi mai mult, și că mai mare va fi vaza lui în lume de s-ar arăta milostiv către popor.
Nu mai putură oamenii de bucurie când auziră că Greuceanu a măglisit pe împăratul pâna într-atâta, încât l-a făcut să-i ierte. aMulțumiră lui Greuceanu din toată inima și îi făgăduiră că toată viața lor se vor ruga lui aDumnezeu pentru dânsul ca să meargă din izbândă în izbândă, ceea ce și făcură.
Această izbândă o luă drept semn bun, și Greuceanu, mergând a două oară la împăratul, grăi cu cuvintele lui mieroase cele următoare:
- Mărite doamne, să trăiești întru mulți ani pe luminatul scaunul acestei împărății. Mulți voinici s-au legat către măria ta să scoată de la zmei soarele și luna pe care le-a hrăpit de pe cer, și stiu că cu moarte au murit, fiindcă n-au putut să-și îndeplinească legămintele ce au făcut către măria ta. Și eu, mărite doamne, cuget a mă duce întru căutarea acestor tâlhari de zmei, și mi-ar fi voia să-mi încerc și eu norocul, doar-doar va da Dumnezeu să ajungem a putea pedepsi pe acei blestemați de zmei, pentru nesocotita lor îndrăzneală. Dar fii-mi milostiv și mână de ajutor.
- Dragul meu Greucene, răspunse împăratul, nu pot să schimb nici o iotă, nici o cârtă din hotarârea mea. Și aceasta nu pentru altceva, ci numai și numai pentru că voiesc să fiu drept. Poruncile mele voi să fie una pentru toată împărăția mea; la mine părtinire nu este scris.
Văzând statornica hotărâre a împăratului și dreptatea celor vorbite de dânsul, Greuceanu cuvântă cu glas voinicesc:
- Fie, mărite împărate, chiar de aș ști că voi pieri, tot nu mă voi lăsa până nu voi duce la capăt bun sarcina ce îmi iau de bună-voia mea.a
Se învoiră, și preste câteva zile și plecă, după ce puse la cale tot ce găsi că e bine să facă, ca să scape cu fața curată din această întreprindere.
Greuceanu luă cu dânsul și pe fratele său și merse, merse, merse cale lungă, depărtată, până ce ajunse la Faurul-pământului, cu care era frate de cruce. Acest faur, fiind cel mai mare meșter de pe pământ, era și năzdrăvan. aAici se opriră și poposiră. Trei zile și trei nopți au stat închiși într-o cămară Greuceanu cu Faurul-pamântului și se sfătuiră.
Și, după ce se odihniră câteva zile și mai plănuiră ceea ce era de făcut, Greuceanu și frate-său o luară la drum.
Îndată după plecarea Greuceanului, Faurul-pământului se apucă și făcu chipul lui Greuceanu numai și numai din fier, apoi porunci să arză cușnița ziua și noaptea și să țină chipul acesta fără curmare în foc.
Iară Greuceanu și frate-său merseră cale lungă, și mai lungă, până ce li se făcu calea cruci; aici se opriră, se așezară pe iarbă și făcură o gustărică din merindele ce mai aveau, și apoi se despărțiră, după ce se îmbrățișară, și plânseră ca niște copii.
Mai 'nainte d-a se despărți, își împărțiră câte o basma și se înțeleseră zicând: "Atunci când basmalele vor fi rupte pe mărgini, să mai tragă nădejde unul de altul că se vor mai întâlni; iară când basmalele vor fi rupte în mijloc, să se știe că unul din ei este pierit". Mai înfipse și un cuțit în pământ și ziseră: "Acela din noi, care s-ar întoarce mai întâi și va găsi cuțitul ruginit să nu mai aștepte pe cellalt, fiindcă aceasta însemnează că a murit". Apoi Greuceanu apucă la dreapta și frate-său la stânga.
Fratele Greuceanului, umblând mai multă vreme în sec, se întoarse la locul de despărțire și, găsind cuțitul curat, se puse a-l aștepta acolo cu bucurie, că văzuse soarele și luna la locul lor pe cer.a
Iară Greuceanu se duse, se duse pe o potecă care-l scoase tocmai la casele zmeilor, așezate unde-și întărcase dracul copiii. aDacă ajunse aici, Greuceanu se dete de trei ori peste cap și se făcu un porumbel. Vezi că el ascultase năzdrăvăniile ce-l învățase Faurul-pământului. Făcându-se porumbel, Greuceanu zbură și se puse pe un pom care era tocmai în fața caselor.
Atunci, ieșind fata de zmeu cea mare, și uitându-se, se întoarse repede și chemă pe mumă-sa și pe soră-sa cea mică, ca să vină să vază minunea.
Fata cea mică zise:a
- Măiculiță și surioară, pasărea asta gingașă nu mi se pare ogurlie pentru casa noastră. Ochii ei nu seamănă a de pasăre, ci mai mult seamănă a fi ochii lui Greuceanu cel de aur. Până acuma ne-a fost și nouă! D-aici înainte numai Dumnezeu să-și facă milă de noi și d-ai noștri.
Pasămite aveau zmeii cunoștință de vitejia lui Greuceanu.
Apoi intrară câteștrele zmeoaicele în casă și se puseră la sfat.
Greuceanu numaidecât se dete iarăși de trei ori preste cap și se făcu o muscă și intră în cămara zmeilor. Acolo se ascunse într-o crăpătură de grindă de la tavanul casei și ascultă la sfatul lor. După ce luă în cap tot ce auzi, ieși afară și se duse pe drumul ce ducea la Codru Verde și acolo se ascunse subt un pod.
Cum se vede treaba, din cele ce auzise, știa acum că zmeii se duseseră la vânat în Codru Verde și aveau să se întoarcă unul de cu seară, altul la miezul nopții și tartorul cel mare despre ziuă.
Așteptând Greuceanu acolo, iată mare, că zmeul cel mai mic se întorcea și, ajungând calul la marginea podului, unde sforăi o dată și sări înapoi de șapte pași. Dară zmeul, mâniindu-se, zise:
- Ah, mânca-o-ar lupii carnea calului! Pe lumea asta nu mi-e frică de nimeni, numai de Greuceanu de Aur; dar și pe acela c-o lovitură îl voi culca la pământ.
Greuceanu, auzind, ieși pe pod și strigă:
- Vino, zmeule viteaz, în săbii să ne tăiem, sau în luptă să ne luptăm.
- Ba în luptă, că e mai dreaptă.a
Se apropiară unul de altul și se luară la trântă.
Aduse zmeul pe Greuceanu și-l băgă în pământ până în genunchi. aAduse și Greuceanu pe zmeu și-l băgă în pământ până în gât și-i tăie capul. Apoi, după ce aruncă leșul zmeului și al calului sub pod, se puse să se odihnească.
Când, în puterea nopții, veni și fratele cel mare al zmeului, și calul lui sări de șaptesprezece pași înapoi. El zise ca și frate-său, iară Greuceanu îi răspunse și lui ca și celui dintâi.
Ieșind de sub pod, se luă la trântă și cu acest zmeu.
Și unde mi-aduse, nene, zmeul pe Greuceanu și-l băgă în pământ până la brâu. Dară Greuceanu, sărind repede, unde mi-aduse și el pe zmeu o dată, mi-l trânti și-l băgă în pământ până în gât și-i tăie capul cu paloșul. Aruncându-i și mortăciunea acestuia și a calului său sub pod, se puse iarăși de se odihni.

marți, 14 octombrie 2014

Mama lui Ştefan cel Mare

Moara

Răsună codrul - Marş de excursie

Pe cel deal îndelungat

Sărbătoare

Sub poale de codru verde

Horă

Cântecul

Tulesc oile devale

Trandafir frumos

Cucul şi plugul

Doină

luni, 13 octombrie 2014

Dogarul

Drag mi-e jocul românesc

La mure

Mioriţa

Limba românească

Pui de şoimi

Pui de şoimi



1. Noi ne-am prins tovarăși
Vântului de vară,
Și cântăm cu dânsul,
Din zori până-n seară.

Trecem prin pădure,
Brazii se deșteaptă,
Ruga lor în freamăt,
Către cer se-ndreaptă, dreaptă.

2. Trecem peste râuri,
Țărmuri se apleacă,
Valurile-n cântec
Prind să se întreacă.

3. Trecem prin grădină,
Umplu trandafirii
Cu mirosul dulce
Largurile firii.

4. Și pe urma noastră,
Cântă firea-ntreagă,
Cerul și pământul,
Într-un gând ne leagă.

Pui de șoimi, Cântecele cu note muzicale

Plopul

Râurel de ploaie - Colindă

vineri, 10 octombrie 2014

Les anges dans nos campagnes

Minuit Chrétien


Petite ville, Bethléem


Noël blanc

L'enfant au tambour

Le petit renne au nez rouge


Joyeux, joyeux Noël

Astro del ciel

Tu scendi dalle stelle

Gesu Bambin l'è nato

Dormi, dormi, o bel Bambin

Venite fedeli

Noche de paz

Jesús en el pesebre

Qué verdes son

Campanas de Navidad

A medianoche se oyó

Feliz Navidad

Venid, adoremos!

Regocijaos! Jesus nació


marți, 7 octombrie 2014

Mosul si cocosul

Piticii de la munte

Cucul și corbul

Falosul

Fluturașul

Trai bun

Țara mea

Soarele

Sunt Român

vineri, 3 octombrie 2014

Salata Norvegiana

Frigarui de pui cu porumb

Fajitas de pui cu legume

Es ist ein Ros entsprungen

Engel lassen laut erschallen

O Heil'ge Nacht

Leise rieselt der Schnee

Ding-Dong merrily on high

I heard the bells on Christmas day

O Christmas tree

O du fröhliehe, o du selige

From starry skies thou comest

Away in a manger

O Tannenbaum

Silent night

joi, 2 octombrie 2014

Still, still, still

He is born the Holy Child

It came upon a midnight clear

Jesus, the new born Baby

When a child was born

O come, all ye faithful

Angels we have heard on high


Joy to the world!

The first Noel

O holy night!

Sleep, o sleep, my lovely Child

Oh little town of Bethlehem

O how joyfully


Hark! The herald angels sing


The little drummer boy


Jingle bells


sâmbătă, 27 septembrie 2014

Sabayon de fructe cu migdale


Parfait de ciocolata, zmeura si fistic

Pentru 4 persoane
Timp de pregatire: 30 de minute
Timp de gatit: 20 de minute
Timp de congelare: 4 ore
Ingrediente:
pentru garnitura de fructe
- 50 g de fructoza
- 250 g de zmeura proaspata
- 50 g de fistic maruntit si prajit
- 2 lingurite de extract natural de vanilie
pentru spuma de ciocolata
- 200 g de ciocolata amaruie cu peste 70% cacao
- 30 g de fructoza
- 4 cl de rom
- 4 galbenusuri de ou
- 25 g de smantana lichida(cu 35% masa grasa)
Preparare:
Intr-o cratita, puneti 50 g de fructoza si 6 cl de apa. lasati sa fiarba pana cand siropul se ingroasa. Adaugati zmeura, fisticul si vanilia. Incalziti putin mai mult de 5 minute, apoi luati de pe foc. Lasati sa se raceasca si pastrati la frigider.
Rupeti ciocolata in bucatele mici intr-un bol mare. Puneti deasupra unei cratite cu apa care fierbe si topiti ciocolata la bain-marie.
Intr-o cratita, puneti 30 g de fructoza si romul. Lasati sa se incalzeasca pana cand obtineti un sirop gros.
In acest timp, frecati galbenusurile de ou pana cand se albesc. Continuati sa frecati, turnand siropul de rom in fir subtire. Continuati sa frecati cu mixerul, la viteza mare, timp de 4-5 minute. Adaugati ciocolata topita.
Bateti smantana pana obtineti o frisca tare si incorporati-o cu grija in amestecul precedent, cu o spatula. Adaugati fructele si amestecati.
Turnati totul intr-o forma de copt tapetata cu hartie de copt. Acoperiti amestecul cu hartia si puneti la congelator timp de cel putin 4 ore.
Pentru a scoate preparatul din forma, dati la o parte hartia si taiati felii.

Parfait de ciocolata, zmeura si fistic
100 de retete si meniuri Michael Montignac
Editura Litera International 2009

Spuma de prune uscate

Pentru 4 persoane
Timp de pregatire: 15 minute
Timp de inmuiere: 1 ora
Timp de racire: 2 ore
Ingrediente: 
- 1 pliculet de ceai
-200 g prune uscate, fara samburi
- 5 cl de coniac
- 8 bucati de branza petit-suisse sau 400 g branza proaspata de capra
- 10 cl de smantana degresata, lichida
- 1 lingurita de extract natural de vanilie
- 30 g de fructoza
- 50 g de migdale maruntite
- 1 portocala (pentru decor)

Preparare:
Pregatiti o ceasca de ceai tare. Puneti prunele uscate intr-un bol si turnati ceaiul si coniacul deasupra. Lasati la infuzat aproximativ o ora.
Scurgeti prunele. Amestecati-le pentru a obtine o pasta.
Desfaceti bucatile de branza petit-suisse intr-un bol. Adaugati smantana lichida, extractul de vanilie si fructoza. Frecati pana cand amestecul devine usor spumos. Incorporati pasta de prune si migdalele maruntite. Amestecati bine.
Turnati spuma in boluri mici si puneti la frigider timp de doua ore
Decorati cu coaja de portocala.

Spuma de prune uscate
100 de retete si meniuri Michael Montignac
Editura Litera International 2009

joi, 25 septembrie 2014

Spuma de ciocolata

Pentru 4 persoane
Se pregateste cu o zi inainte.
Timp de pregatire: 25 de minute
Timp de racire: 6 ore (cel putin)
Timp de gatit: 10 minute
Ingrediente:
> 2 lingurite de cafea solubila
> 300 g de ciocolata amaruie cu 70% cacao
> 5 cl de rom
> 1 portocala netratata
> 6 oua mari, bio, proaspete
> 1 praf de sare
Preparare:
Faceti putina cafea tare, pe fundul unei cesti, din cafeaua solubila. Intr-o cratita, la bain-marie, topiti ciocolata, cafeaua si romul. Amestecati cu o lingura de lemn pentru a se omogeniza totul. Cand ciocolata capata consistenta unei creme groase, luati cratita de la bain-marie.
Razuiti coaja de portocala si puneti jumatate in ciocolata topita, apoi amestecati.
Separati albusurile de galbenusuri, punandu-le pe acestea din urma intr-un bol mare. 
Bateti albusurile pana obtineti o spuma tare (dupa ce ati adaugat un praf de sare). 
Turnati ciocolata topita in bolul unde se afla galbenusurile. Amestecati pana cand  obtineti o crema omogena. Incorporati in aceasta crema albusurile si amestecati cu grija, de jos in sus, cu o spatula de cauciuc, pana cand nu mai raman particule de albus. Verificati ca pe fundul vasului sa nu fi ramas ciocolata neamestecata.
Pastrati spuma in bol (in acest caz, stergeti bine marginile), puneti-o intr-un alt vas  sau faceti portii individuale. Presarati cu restul de coaja de portocala, apoi tineti la frigider cel putin 6 ore.

Spuma de ciocolata
100 de retete si meniuri Michael Montignac
Editura Litera International 2009

Compot traditional

Pentru 4 persoane
Timp de pregatire: 20 de minute
Timp de inmuiere: 1 ora
Timp de gatit: 6 minute
Ingrediente:
> 50 g de prune uscate fara samburi
> 3 portocale netratate
> 4 caise
> 2 piersici galbene
> 200 g de stafide negre
> 200 g de stafide albe
>10 cl de vin dulce
> 40 g de fructoza
>1/2 lingura de scortisoara
> 35 g de iaurt grec natur
> 40 g de fistic tocat (pentru decor)

Fondant de ciocolata amaruie

Pentru 4 persoane
Timp de pregatire: 25 de minute
Timp de gatit: 15 minute
Ingrediente:
> 2 lingurite de cafea solubila
> 300 g ciocolata amaruie, cu 70% cacao
> 5 cl de rom
>1 portocala
> 6 oua mari, proaspete
> 1 varf de cutit de sare

Crema caramel cu piersici

Pentru 5 persoane
Timp de pregatire: 15 minute
Timp de gatit: 50 de minute
Ingrediente:
> 2 conserve de piersici in sirop natural, de 1 kg fiecare
> 25 cl de smantana lichida integrala
> 8 oua intregi
> 50 g de fructoza
> 4 cl de rom sau de coniac
> 3 lingurite de extract de vanilie

Bavareza cu fructe de padure

Pentru 4 persoane
Se pregateste cu o zi inainte.
Timp de pregatire: 20 de minute
Timp de gatit: 5 minute
Timp de racire: 12 ore
Ingrediente:
> 20 g de foi de gelatina
> 100 g fructoza
> 600 g fructe de padure (zmeura, capsuni, coacaze, afine)
> 25 cl de smantana
> 1 legatura mica de menta (pentru decor)