Să găsim limbajul adecvat
"..." Numai dacă învăţăm (dacă inventăm)
limbajul potrivit, putem da copilului care întreabă o primă explicaţie,
aproximativă dar veridică, asupra oricărui subiect: Asupra ipotezei lui
Copernic şi asupra evoluţiei speciilor, asupra epocii numită Risorgimento şi asupra luptei pentru eliberarea
popoarelor coloniale, asupra bolilor sau asupra nedreptăţilor societăţii
capitaliste, asupra organizării politice şi asupra legilor economice, asupra
morţii sau naşterii. La unele dintre aceste răspunsuri mă voi opri ocazional în
capitolele următoare, acum aş vrea să exemplific principiul pe care îl susţin
cu privire la răspunsul ce trebuie dat cunoscutei întrebări: "Unde eram înainte
de naştere?" Până acum 20-30 de ani prevalau răspunsurile înşelătoare, potrivnice
scopurilor educaţiei, jignitoare pentru puterea de a gândi a copilului: berze,
verze şi îngeraşi, pe de o parte, "astea nu sunt lucruri pentru copii", pe de
altă parte. Astăzi începe să prevaleze un răspuns atât de simplu, încât a fost
nevoie de decenii sau secole de frământare pedagogică pentru a-l descoperi (un
adevărat ou al lui Columb!): "Te aflai în pântecele mamei tale". Adevărul, sub
forma cea mai simplă şi mai naturală. Iar când vor apărea întrebările următoare
(după ordinea: "Cum am ieşit?", "Cine m-a pus acolo?"), se va rosti tot
adevărul, sub forma cea mai simplă, cea mai pură şi cea mai naturală. Mă
mâhneşte adânc faptul că, pentru justificarea teoretică a balivernelor (şi a
palavragiilor autentici) de care sunt pline cărţile de citire, se merge uneori
până la invocarea tezelor lui Giuseppe Lombardo Radice privitoare la
spontaneitatea copilului, la copilul-artist, la intuiţie ca primă formă de
cunoaştere. S-ar putea foarte bine ca aceste teze să fie susceptibile de
critică."..."; în orice caz, este sigur că nimic nu era mai departe de gândirea
lui Giuseppe Lombardo Radice ca "pălăvrăgeală", ca ideea de a răspunde dorinţei
de a şti a copiilor cu poveşti insipide şi mincinoase. Giuseppe Lombardo Radice
înţelegea şi iubea arta infantilă nu ca mijloc de evadare din realitate, nu ca
o prelungire a visurilor animiste şi artificializatoare ale primei copilării,
ci dimpotrivă, ca formă de cunoaştere caracteristică copilăriei.
El
considera că copilul trebuie să cunoască identificându-se, fără acea "îndepărtare
de obiect" care defineşte raţiunea ce ordonează şi clasifică: dar trebuie să
cunoască, şi să cunoască tot mai bine. În această ordine de idei, el
descoperise (şi descoperirea mi se pare foarte bine întemeiată, chiar dacă nu
toate opiniile implicate ne conving) că una din modalităţile fundamentale de
cunoaştere şi de exprimare a copiilor este desenul, "limbajul grafic". El
susţinea că prima afirmare a cunoaşterii ştiinţifice conforme cu natura trebuie
să consiste în observarea şi urmărirea, însufleţite de un spirit de deplină
participare, a vieţii plantelor şi animalelor după ritmul anotimpurilor. Noi
considerăm că toate acestea sunt juste dar că, totuşi, poate ar trebui să le
completăm cu „stimularea” mai pronunţată a spiritului sistematizator al
gândirii, al judecăţii logice, al caracterului raţional chiar din primii ani de
şcoală. Oricum rămâne absolut cert că pentru Giuseppe Lombardo Radice "..." poezia
este cunoaştere, este un prim adevăr, o primă nemijlocită luare în stăpânire a
realităţii, nu un mit, un vis, o "copilărie", o explicaţie mistico-magică.
L'educazione della mente, Lucio Lombardo Radice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu