Pagini

miercuri, 29 octombrie 2014

Să găsim limbajul adecvat

Să găsim limbajul adecvat

"..." Numai dacă învăţăm (dacă inventăm) limbajul potrivit, putem da copilului care întreabă o primă explicaţie, aproximativă dar veridică, asupra oricărui subiect: Asupra ipotezei lui Copernic şi asupra evoluţiei speciilor, asupra epocii numită Risorgimento şi asupra luptei pentru eliberarea popoarelor coloniale, asupra bolilor sau asupra nedreptăţilor societăţii capitaliste, asupra organizării politice şi asupra legilor economice, asupra morţii sau naşterii. La unele dintre aceste răspunsuri mă voi opri ocazional în capitolele următoare, acum aş vrea să exemplific principiul pe care îl susţin cu privire la răspunsul ce trebuie dat cunoscutei întrebări: "Unde eram înainte de naştere?" Până acum 20-30 de ani prevalau răspunsurile înşelătoare, potrivnice scopurilor educaţiei, jignitoare pentru puterea de a gândi a copilului: berze, verze şi îngeraşi, pe de o parte, "astea nu sunt lucruri pentru copii", pe de altă parte. Astăzi începe să prevaleze un răspuns atât de simplu, încât a fost nevoie de decenii sau secole de frământare pedagogică pentru a-l descoperi (un adevărat ou al lui Columb!): "Te aflai în pântecele mamei tale". Adevărul, sub forma cea mai simplă şi mai naturală. Iar când vor apărea întrebările următoare (după ordinea: "Cum am ieşit?", "Cine m-a pus acolo?"), se va rosti tot adevărul, sub forma cea mai simplă, cea mai pură şi cea mai naturală. Mă mâhneşte adânc faptul că, pentru justificarea teoretică a balivernelor (şi a palavragiilor autentici) de care sunt pline cărţile de citire, se merge uneori până la invocarea tezelor lui Giuseppe Lombardo Radice privitoare la spontaneitatea copilului, la copilul-artist, la intuiţie ca primă formă de cunoaştere. S-ar putea foarte bine ca aceste teze să fie susceptibile de critică."..."; în orice caz, este sigur că nimic nu era mai departe de gândirea lui Giuseppe Lombardo Radice ca "pălăvrăgeală", ca ideea de a răspunde dorinţei de a şti a copiilor cu poveşti insipide şi mincinoase. Giuseppe Lombardo Radice înţelegea şi iubea arta infantilă nu ca mijloc de evadare din realitate, nu ca o prelungire a visurilor animiste şi artificializatoare ale primei copilării, ci dimpotrivă, ca formă de cunoaştere caracteristică copilăriei. 
El considera că copilul trebuie să cunoască identificându-se, fără acea "îndepărtare de obiect" care defineşte raţiunea ce ordonează şi clasifică: dar trebuie să cunoască, şi să cunoască tot mai bine. În această ordine de idei, el descoperise (şi descoperirea mi se pare foarte bine întemeiată, chiar dacă nu toate opiniile implicate ne conving) că una din modalităţile fundamentale de cunoaştere şi de exprimare a copiilor este desenul, "limbajul grafic". El susţinea că prima afirmare a cunoaşterii ştiinţifice conforme cu natura trebuie să consiste în observarea şi urmărirea, însufleţite de un spirit de deplină participare, a vieţii plantelor şi animalelor după ritmul anotimpurilor. Noi considerăm că toate acestea sunt juste dar că, totuşi, poate ar trebui să le completăm cu „stimularea” mai pronunţată a spiritului sistematizator al gândirii, al judecăţii logice, al caracterului raţional chiar din primii ani de şcoală. Oricum rămâne absolut cert că pentru Giuseppe Lombardo Radice "..." poezia este cunoaştere, este un prim adevăr, o primă nemijlocită luare în stăpânire a realităţii, nu un mit, un vis, o "copilărie", o explicaţie mistico-magică.   

 L'educazione della mente, Lucio Lombardo Radice

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu