„Farafastăcurile doftoriceşti" găsite într-un mormînt străvechi
Cimbrilor îmblînzitor temut
Veni în zbor, căci se ferea de roită;
buţile deodată s-au umplut
Vărsîndu-i unt în cismele-amîndouă.
Iar altul, cînd văzu că valul creşte Răcni:
- „Seniori, hai, scoateţi-l afară!
Păcat de barba lui, că se mînjeşte;
Sau cel puţin întindeţi-i o scară."
Spun unii, că mai bine-ţi lingi papucul,
Decît să ceri iertare stînd pe brînci.
Atunci în lacrimi s-a sculat flaimucul
Ce pescuia obleţi în ape-adînci,
Şi-a zis:
- „Cinstiţi boieri, nu vă lăsaţi!
Tipării sînt pe masă la casap,
Iar dacă mai cu grijă vă uitaţi,
O să vedeţi o pată pe potcap."
Dar cînd a fost în cărţi să citească,
Găsiră numai coarne de viţel.
- „Tiara a-nceput să se răcească,
Mi-a îngheţat creierul!" spuse el.
L-au încălzit cu iz de baraboi
Şi l-au lăsat tihnit să stea pe vatră,
Punînd bine-nţeles hulube noi
Pizmaşilor ce la răspîntii latră.
De gaura lui sîn-Patriciu-au zis,
De Gibraltar şi alte borte-o mie;
Să fi putut, pe toate le-ar fi-nchis,
în lume guturai să nu mai fie.
Iar toţi spuneau: - „Auzi obrăznicie,
Să vrea să-ncuie vîntul pintenog,
Să-l ţină strîns sub lăcat în robie,
Ba poate să-l mai pună şi zălog!"
Aici fu corbul jumulit în lege
De Hercule din Lybia barbară.
- „Cum? zise Miloşi, ce sînt eu?
Nu-s rege?
De ce să mă lăsaţi pe dinafară?
Vreţi voi, să-mi uit durerea mea amară,
Să vă hrănesc cu broaşte pe curechi?
Mai bine mort, decît aşa ocară,
Să fiu vîndut de voi la haine vechi!"
Veni atunci Q. B. şontîc şi hop!
Ca stihurile lui călcînd cu pasul.
Morarul, văr de-al marelui Ciclop,
I-a măcinat pe toţi, suflîndu-şi nasul;
Căci tuturora le sosise ceasul
Să se prefacă-n pulbere şi scrum.
Sunaţi din trîmbiţi şi vestiţi cu glasul,
Erau destui: sînt şi mai mulţi acum!
în scurtă vreme, pasărea lui Joe
Făcu prinsoare c-o să fie rău;
Iar el rămase trist şi fără voe,
Văzînd că-i fiert şi copt regatul său;
Şi s-a pornit s-aprindă focu-n hău,
Decît scrumbii să taie de nevoe,
Robind văzduhul,ca un nătărău,
Profeţilor corăbiei lui Noe.
Dar va veni o vreme-ncondeiată,
Cu şapte fusuri şi c-un arc turcesc;
Un rege cu spinarea pipărată
Se va ivi în strai călugăresc.
Şi cum? Pentr-un făţarnic mişelesc,
Noi să lăsăm pogoanele să piară?
Ajunge! Măscăriciul boieresc
în gaură de şarpe să dispară!
Apoi, un altu-n pace-o să domnească,
De bunii lui prieteni sfătuit,
Toţi cei curaţi vor şti să se-nsoţească,
Cu hulă nimeni nu va fi lovit;
Iar fericirea care s-a vestit
Se va sui-n clopotniţa cea mare,
Cînd herghelia ce s-a răvăşit
Va birui ca regele călare.
Cu hocus-pocus lumea va trăi,
Cu timp lui Marte piedică-i vor pune;
Dar unul fără seamăn va veni,
Voios, frumos, glumeţ, cu gînduri bune.
Sus inima! La masă să se-adune
Flăcăii mei, că nu s-a mai văzut
Să dai cu tifla la aşa minune
Şi să nu blestemi vremea ce-a trecut.
Iar mai la urmă cel turnat în ceară
Va fi-ncuiat sub clopotul din ornic;
Şi măre-măre, cîţi o să mi-l ceară
Pe clopotarul de ulcele dornic.
Ar ţine-n loc norocul nestatornic
Cine-ar putea de limbă să mi-l prindă,
înfăşurînd cu brîu de mare vornic
Hambarul plin de rele pînă-n grindă!
Gargantua și Pantagruel, Francois Rabelais
