Sara pe deal

Sara pe deal

Mihai Eminescu

Sara pe deal buciumul sună cu jale,

Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fîntîne;
Sub un salcîm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aşa sfîntă şi clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gînduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,

Streşine vechi casele-n lună ridică,

Scîrţîie-n vînt cumpăna de la fîntînă,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă.

Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare
Vin de la cîmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi umple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curînd satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curînd pasu-mi spre tine grăbeşte:
Lîngă salcîm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cît îmi eşti dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul
Şi surîzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcîm. - Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?

(1885, 1 iulie)