Copiii şi "problemele majore"

Copiii şi "problemele majore"

În al doilea rând, tendinţa spre judecăţi absolute şi superficiale provine, la copii, din dorinţa de a-şi pune imediat problemele majore: moartea şi nemurirea, începutul şi sfârşitul, existenţa sau neexistenţa unei divinităţi, originea vieţii şi a omului, sensul vieţii, al destinului omului. Sunt şi alte probleme mai puţin grandioase, dar totuşi "mari": libertatea, socialismul, naţionalismul, independenţa popoarelor, pacea. Îmi aduc aminte, ca şi cum s-ar fi petrecut ieri, cum am "debutat" ca orator politic la vârsta de cinci ani (spre marea uimire a părinţilor mei, care nu mă pregătiseră în această direcţie), când, în faţa câtorva prieteni ai tatălui meu veniţi să-i facă o vizită, pledam cauza independenţei tuturor popoarelor coloniale începând cu cele care pe atunci erau subjugate de Italia.

Cum să procedăm ? Poate fi de ajuns să spunem "eşti prea mic ca să poţi da un răspuns acestor probleme?" Poate fi de folos dacă insistăm să-l facem pe copil să-şi însuşească punctul nostru de vedere? Nici una, nici alta. După părerea mea, nici nu trebuie să împiedicăm copilul de a avea opinii proprii (inevitabil superficiale), nici să-i impunem o opinie (pe a noastră): în schimb, trebuie să-l obişnuim să examineze atent şi cinstit diversele opinii şi argumente, prezentându-i-le pe ale noastre (ale noastre, cu toată gravitatea pe care o poate avea acest lucru) alături de altele. Într-adevăr, dacă suntem "oameni cu judecată", obiectivul pe care trebuie să ni-l propunem este ca fiii noştri să-şi formeze convingeri raţionale, analizate critic, confruntate cu altele. Ateu sau credincios, părintele care este "om cu judecată" va proceda aşa cum se cuvine dacă va explica copilului că există multe religii ce proclamă fiecare că ea este "cea adevărată"; iniţiind copiii în "istoria comparată" a religiilor, el va proceda doar ca un om cinstit. Copilul va hotărî singur dacă înţelege să adopte o religie sau să rămână ateu; dar dacă va fi credincios, să nu devină superstiţios, bigot sau exclusivist; trebuie să înveţe a aprecia atât frumoasele cărţi sacre indiene cât şi Biblia, să nu vadă doar damnaţi şi diavoli în afară de mica incintă a "parohiei" sale; dacă va fi ateu, nu va adopta o atitudine vulgar dispreţuitoare faţă de spiritul religios, va şti - fără prejudecăţi – să găsească valori umane, istorice, morale şi în fiinţa şi în actele anumitor profeţi, şi în anumite mesaje religioase, cărora nu le atribuie totuşi nici un caracter de "revelaţie".

Este o constatare curentă că copiii de azi nu acceptă, fără examen critic, autoritatea spirituală a părinţilor. Este un fenomen pozitiv care corespunde evoluţiei democratice generale a moravurilor. Se prăbuşesc tronurile înălţate pentru "slava lui Dumnezeu"; drept este că şi principiul suveranităţii părinţilor să fie lepădat.

Noi, taţii şi mamele, trebuie să ne cucerim autoritatea spirituală informând şi discutând, obişnuindu-ne copiii cu raţionamentul serios, cu opiniile bine gândite, analizate în amănunt şi discutate.

L'educazione della mente, Lucio Lombardo Radice