Sentimentul necunoscutului şi frica

Sentimentul necunoscutului şi frica

Când locuiam la Palermo, am descoperit că unui copil blond, care pe atunci avea cinci ani şi despre care voi mai vorbi, se temea de... vulcani. Faptul l-am descoperit din întâmplare, pe când discutam de o eventuală excursie la Catania şi pe muntele Etna.

"Nu, duceţi-vă voi pe vulcan, eu nu vreau, fiindcă poate să se prăbuşească peste mine". Ideea că muntele ar putea să se prăbuşească peste cineva m-a făcut să-mi dau seama că copilul cel blond avea idei greşite despre erupţiile vulcanice şi de aceea, ca tratament împotriva acestei bizare frici, am început să-i dau unele explicaţii asupra problemei. În primul rând, nu orice munte este un vulcan (şi astfel să nu se mai teamă că apropiatul şi inofensivul munte Pellegrino o să se prăbuşească peste el). În al doilea rând, erupţia vulcanică nu înseamnă prăbuşirea muntelui. În al treilea rând, râul de piatră aprinsă coboară încet şi, din păcate, poate să ardă vreo casă, dar oamenii se pot salva ("chiar şi bătrânii care stau în fotoliu ?" "Chiar şi ei"). 

A continuat să spună că pe Etna nu vrea să meargă, cel puţin nu "până la groapa din vârf", dar obsesia vulcanilor i-a trecut. 

Aproape toţi - poate chiar toţi - copiii de vârsta arătată au o teamă, o obsesie ascunsă. Am cunoscut unul care avea obsesia uriaşului Goliat, pe altul ce se temea de "femeile negricioase" visate odată, pe o fetiţă terorizată de fantomatice "mame vitrege". 

Desenele, povestirile şi mai ales filmele oferă material "fricii ascunse" care probabil că are, totuşi, o rădăcină mai adâncă: sentimentul necunoscutului, al nenumăratelor lucruri necunoscute sau care ne pot face rău. Dacă un copil se teme să intre într-o încăpere lăsată în întuneric pentru că acolo "sunt asasini", cel mai bun lucru e să aprindem becurile şi să-i arătăm că înăuntru sunt numai scaune, mese şi dulapuri şi că, deci, "întunericul" nu este o persoană, ci o stare, o condiţie: lipsa luminii. 

Dacă înfricoşătorului întuneric al necunoscutului copilul îi atribuie numele de Vulcan, de mama vitregă, de uriaş sau de femeie negricioasă, cel mai bun lucru este să-l luminăm pe copilul respectiv cu cunoştinţe şi informaţii; vulcanii sunt rari şi nu ne cad în cap fără veste: mamele vitrege sunt, în general, foarte bune ("chiar şi blânda mamă a cutărui prieten al tău este vitregă"); uriaşii sunt nişte născociri şi, în orice caz, oamenii foarte înalţi pot avea şi suflete foarte bune (exemplele concrete nu pot lipsi): "fetiţele sau păpuşile negricioase sunt delicioase şi chiar o să-ţi dăruiesc una". 

Lumina alungă fantasmele. Face o mare greşeală adultul care populează cu fantasme, cu atât mai înspăimântatoare cu cât sunt întărite de autoritatea lui de matur, întunericul necunoscutului ce împresoară mintea copilului. A spune celui mic că vine "necuratul" sau "bau-bau", "strigoiul" sau "omul cu sacul", a-l speria cu stafii de pe ,"lumea cealaltă" înseamnă a săvârşi un delict împotriva copilăriei. 

L'educazione della mente, Lucio Lombardo Radice