Povestea mâței

Povestea mâţei

aFăcuse Dumnezeu lumea. Pentru răutatea și fărădelegile ce erau pe pământ, Cel de sus s-a hotărât să piardă pe oameni de pe fața lui.

Cu potop hotărâ Dumnezeu să piardă suflarea de pe pământ.

aPentru păcatele omului trebuia să sufere și dobitoacele cele fără de păcate. Ei, bine-ar face să-i prăpădească și-amu pe toți, că tare s-a răit lumea!a

aNumai Noe, om cu credință și fără păcate, era mai bun înaintea milostivului Dumnezeu. Pe dânsul și pe-ai lui n-a voit să-i prapădească Dumnezeu, că s-ar fi stins sămânța omului din lume. Îi, Doamne, bine-ar mai fi fost, că n-ar mai fi suflete de chin și de necaz pe pământ.

aDumnezeu a poruncit lui Noe să-și facă o corabie în care să intre el cu toți ai lui. Noe a ascultat porunca și făcându-și corabia a intrat în ea el cu feciorii și cu nevestele lor.a

aÎn corabie a mai luat și câte șapte perechi din dobitoacele folositoare omului, și câte doua din cele nefolositoare, căci Dumnezeu nu voia să se stingă nici sămânța dobitoacelor.

aCum a intrat Noe în corabie, pornit-au Dumnezeu asupra pământului potop. Patruzeci de zile și patruzeci de nopți a curs ploaia ca din cofă. Pământul peste tot a fost acoperit cu apă, asa că apa, după cum spun strămoșii, trecuse cu cincisprezece coți peste cei mai mari munți.a

aI...ra!Maică Precistă! Ce de vaiete și de plânsete o fi fost atunci! Cum s-o fi ruinat toate pe pământ! 

aSuflare omenească n-a mai rămas pe păcătosul de pământ, toate s-au înecat, toate s-au prăpădit.

aCorabia lui Noe umbla ca o pană pe apă, dusă de valuri și de vânturi. În vârful unui munte înalt s-a oprit luntrea lui Noe. Nu se irosise încă apa de pe pământ. Corabia lui Noe era tot pe valuri. Se hrănise și Noe de stat la cușcă; ar fi voit să iasă.a

aÎntr-o zi umbla printre dobitoace. Într-un colț al corăbiei vede o rosătură mare. De-o muche de cuțit mai trebuia ros lemnul, și apa ar fi năpădit în corabie. Noe întrebă dobitoacele să-i spună cine a făcut acea poznă? Toate i-au răspuns că șoarecele. Nevoind să facă vărsare de sânge, Noe zvârli între șoareci o mănușă și-o blagoslovi. Din mănușă se făcu o mâță mare, care, când se învârti printre șoareci, îi băgă în tușă, înghițindu-i pe vreo câțiva. Se vede că ori n-a fost mâța înainte de potop, de vreme ce Noe n-a luat-o și pe ea în corabie, ori, în graba cu care s-a vârât, a uitat să ia și mâța în corabie.a

aȘi-așa s-a iscat mâța în lume. Cine crede, Dumnezeu îl vede.a

aCine nu crede cum îi spun eu, creadă cum știe el. Eu așa o știu și așa o spun.

(Mihai lupescu, Revista Șezătoarea, 1893, nr. 5-6, p. 123;

 vol. Tei legănat, ed îngrijită de P. Ursache, Ed. Junimea, 1975, p. 47-48)

Povestea Mâței, Legende populare românești