Mama lui Ştefan cel Mare

Mama lui Ştefan cel Mare

1.Pe o stîncă neagră, într-un vechi castel, 

Unde cură-n vale un râu mititel,
Plânge și suspină tânăra domniță,
Dulce și suavă ca o garofiță;
2.Căci în bătălie soțul ei dorit
A plecat cu oastea și n-a mai venit.
Ochii săi albaștri ard în lăcrămiele
Cum lucesc în rouă două viorele;

3.Un ceasornic sună noaptea jumătate,
La castel în poartă, oare cine bate ?
-"Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit,
Eu, și de la oaste, mă întorc rănit.

4. "Soarta noastră fuse crudă astă dată,

Mica mea oștire fuge sfărâmată;
Dar deschideți poarta... Turcii mă-ncongior,
Vântul suflă rece, rănile mă dor."

5. "Ce spui, tu, străine! Ștefan e departe;

Brațul său, prin taberi, mii de morți împarte.
Eu sunt a sa mumă, el e fiul meu;
De ești tu acela, nu-ți sunt mumă eu!"

Mama lui Ștefan cel Mare, Cântecele cu note muzicale