Legenda cârtiței

Legenda cârtiței

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost, nu s-ar povesti și nici eu n-aș avea de unde ști.

A fost un popă și dânsul avea un lan de grâu unde era vecin cu un țăran sărac, dar cinstit. Într-un an popa nostru voi să ieie o bună parte din pământul țăranului și mută hotarul hăt binișor încolo. Când văzu țăranul una ca asta, se duse la popă și-l rugă:

- Fii bun, părinte, hotarul nostru nu e pe acolo! Haide să-l îndreptăm!

- Bine, fiule, îi zise preotul, să mergem, dar când?

- Apăi de, părinte, dacă vrei și mâne.

- Atunci să mergem și pe unde va zice pământul că e hotarul, pe acolo să rămâie în veci.

Să fie așa! zise țăranul scărpinându-se după ceafă și neînțelegând cum poate pământul să vorbească.

Dar preotul, care era cam hrăpăreț, își îngropă a doua zi de dimineață fata într-un loc povățuind-o, că dacă va întreba el, preotul, "Pământe, aici e hotarul?"- atunci să zică ea "Da, aici e!" Când veni țăranul colo la holdă, găsi pe popa colea strașnic de voios. Cum îl văzu pe țăran, îl și luă cu vorba:

- Noa, ai venit, fiule?

- Venit, părinte!

- Haideți să întrebăm pământul să ne spună unde-i hotarul! Și popa, fără să să mai aștepte vreun răspuns, întrebă: "Pământe, unde-i hotarul?" Dar fata din pământ: "Iacătă-l aici!"

Când văzu țăranul că n-are ce face, c-așa-i voia pământului, plecă întristat acasă. După ce plecă țăranul, popa dete să-și scoată fata. Deci se duse la locul unde știuse c-a îngropat-o și-ntrebă: "Unde ești, fată?", "Aicea, tată!" Dar când o căută s-o desgroape, caut-o de unde nu-i. Și  iar mai întrebă: "Unde ești, fată?", "Aicea, tată!" Popa săpă în alt loc, dar n-o mai găsi. Fata se făcu cârtiță șitot îmbla pe sub pământ spunând: "Aici e hotarul, tată!" 

De atunci cârtița face mușuroaiele sale de obicei prin locuri cultivate în amintirea holdei tatălui său.

Se zice că fata aceea o chiema chiar Cârtița și de atunci sobolul se numește și cârtită. Așa a pedepsit Dumnezeu pe preotul acela, că i-a făcut fata cârtiță.

Și eu încălecai pe-o lingură verde,

Prost e cel ce nu mă crede,

Că mi-a spus-o o căpșună

Care s-a plimbat prin lună

Aducându-ni-o minciună.

(Lucian Costin, Mărgăritarele Banatului, Timișoara, f.a., p 79-80)

Legenda cârtiței, Legende populare românești