aLa începutul lumii,
când încă nu se pomenea nici de Căpcăuni, nici de Jidovi, nici de Uriaşi,
nici de Pitici şi nici de Tătari şi încă nu se făcuse pământul, pe vremea aceea
cerul era mic, nu cât e azi.
Atunci Sfântuleţul, voind să
prăsească oameni, s-a apucat să urzească pământul, într-o marţi. Și a
lucrat la el patru zile. Vineri seara, când băgă de seamă, isprăvise urzeala
şi-i rămăsese bătătură multă, multă ditai mormanul de pământ.
Ce să facă cu atâta bătătură?
A trimis pe albină
la arici, să-i ceară un sfat.
- Nene arici, m-a
trimes Dumnezeu să-l înveţi ce să facă?
-Cum mă găsi el pe
mine, un înţepoşat şi un zgârcit? zise ariciul necăjit și zvârrr!...
cu un tăciune după albină.
După ce ieşi ea,
ariciul începu să tăinească singur:
- He, măre! Că nu
poate să facă şi el văi adânci, munţi, dealuri înalte, până când s-o isprivi
bătătura! Şi de ce nu face şi
pământul tot cât cerul?a
Atât i-a trebuit
albinei, care asculta la uşă. S-a dus de-a spus lui Dumnezeu şi aşa a
făcut Sfântuleţul după povaţa ariciului. Şi a sfârşit munţii, dealurile și
văile sâmbăta.
Acu, după ce a
făcut şi pe oameni, cerul era aproape de pământ. Dai cu mâna de el.
Tot pe vremea aia, luna lumina întocmai ca şi soarele. Un cioban de la munte,
însă, n-a avut de lucru? A luat o baligă şi a svârlit-o în lună de a chiorât-o.
Când a văzut asta, foc s-a făcut
Dumnezeu. Drept pedeapsă neamului omenesc, a mărit cerul şi l-a ridicat sus,
sus, unde e azi cu lună cu tot. Pe cer a pus soarele, care nu e decât un
ochi al lui Dumnezeu. D-aia, când mergem d-a-ndărătele, soarele plânge şi
diavolul râde. Tot atunci a pus Dumnezeu pământul pe patru stâlpi. Când se întâmplă cutremure, se surpă
unul din stâlpi.a
Din vremea aceea şi până azi, luna vede
numai cu un ochi şi în lună, dacă te-i uita bine, îi vedea şi un cioban cu
târlele şi oile lui. a
(C.
Rădulescu-Codin, aLegende,
tradiții și amintiri istorice adunate din Oltenia și din Muscel, București,
1910)
Cum a fost la început? Legende populare românești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu