Şcoala jocului

Şcoala jocului

Până la vârsta de şase ani, până la intrarea la şcoală, totul este un joc. Chiar şi mintea, logica, cultura copilului trebuie îngrijite şi dezvoltate prin joc. Lecţia este povestirea; rolul interogării îl poate juca "ghicitoarea". La patru ani, copilul poate să fi învăţat deja jocul de-a ghicitorile: asta înseamnă că mintea lui s-a dezvoltat. La început, când cei ce "gândesc", adică spun ghicitoarea, sunt tata, mama sau bunica, iar cel ce trebuie să ghicească este copilul, el nu ştie ce să întrebe; motivul este acela că, îi lipseşte metoda de investigare. A învăţa să ghiceşti înseamnă mai înainte de orice, a începe să clasifici (bărbat, femeie, copil, animal, plantă sau mineral?); în al doilea rând, înseamnă a analiza şi a descrie (este ceva de mâncat sau de îmbrăcat? Este de lemn, de piele sau de fier?); înseamnă a distinge naturalul de artificial, animalul de obiectul neînsufleţit, concretul de abstract, obiectul de idee. 
Chiar primele noţiuni de aritmetică sunt implicate de la sine în joc: numărarea punctelor, împărţirea bilelor sau cartonaşelor; copilul trebuie să stăpânească noţiunea de număr şi denumirea numerelor. Iar acestea sunt numai două exemple din multe altele. Însă jocul va dezvolta mintea copilului numai dacă va fi îndrumat şi îmbogăţit de adult. Mama-profesor şi tatăl-profesor sunt în primul rând tatăl şi mama care se joacă laolaltă cu copilul şi care, jucând, îl învaţă gramatica, logica, ştiinţele naturii şi aritmetica. 

L'educazione della mente, Lucio Lombardo Radice