BLESTEME - Tudor Arghezi

 BLESTEME

Prin undele holdei şi cîmpi de cucută,
Fugarii-au ajuns în pustie
La ceasul cînd luna-n zăbranice, mută,
Intră ca un taur cu cornu-n stihie,
Şi gîndul meu gîndul acestora-l ştie:
În împărăţie de beznă şi lut să se facă
Grădina bogată şi ogada săracă.
Cetatea să cadă-n nămol,
Păzită de spini şi de gol.
Usca-s-ar izvoarele toate şi marea,
Şi stinge-s-ar soarele ca lumînarea.
Topească-se zarea ca scrumul.
Funingini, cenuşă, s-a acopere drumul,
Să nu mai dea ploaie, şi vîntul
Să zacă-mbrîncit cu pămîntul.
Subolii şi viermii să treacă pribegi
Prin stîrvuri de glorii întregi.
Să fete în purpură şorecii sute.
Gânganii şi molii necunoscute
Să-şi facă-n tezaur cuibare,
Sătule de aur şi mărgăritare.
Pe strunele de la viori şi ghitare
Să-ntinză păianjeni corzi necîntătoare.

Întâi, însă, viaţa, bolind de durată,
Să nu înceteze deodată,
Şi chinul să-nceapă cu-ncetul.
Să usture aerul greu, ca oţelul.
Să şchiopete ziua ca luntrea dogită,
Să-ntîrzie ora în timp să se-nghită,
Şi, nemărginită, secundă
Să-şi trecă prin suflet, gigantica undă:
Pe sîrma tăioasă-a veciei, în scame
Şi rumegătură să vi se destrame.
Gîtlejul, fierbinte de sete,
Să cate scuipat să se-mbete,
Şi limba umflată-ntre buze
Să lingă lumina şi ea să refuze,
Și-n vreme ce apă din șesuri se strînge,
Să soarbă-n mocirla copitelor sînge.
Şi strugurii viei storşi cu muşcătură
Să lase in gură coptură.
Coboară-se cerul, furtuni de alice
În cîmp să v-alunge cu stelele-n bice.
Despice-se piatra în colţi mici de cremeni,
Vîrtej urmărindu-i pe semeni.
Odihna cerîndu-i, pămîntul să-nțepe
Ivindu-se şerpii cînd somnul începe.

Blesteme, Tudor Arghezi, Cuvinte potrivite (1927)