De îndată ce a fost creată, oaia a descoperit că era cel mai slab animal. Mereu îi tremura inima să nu cumva să fie atacată de alte animale mai puternice și mai fioroase. Nu știa de fel cum avea să se apere.
Se întoarse la Creatorul său și îi povesti ce pătimea.
- Vrei ceva ca să te aperi? o întrebă cu blândețe Dumnezeu.
- Da.
- Ce ai zice de o pereche de colți ascuțiți?
Oaia dădu din cap:
- Cum aș putea să mănânc așa din iarba fragedă? Și apoi aș avea o înfățișare înfiorătoare.
- Ai vrea mai degrabă niște gheare puternice?
- A, nu, poate mi-ar veni cheful să le folosesc și când nu s-ar cuveni...
- Ai putea atunci să ai saliva înveninată, urmă Domnul cu răbdare.
- Nici pomeneală. Aș fi urâtă și alungată de toți, așa cum se întâmplă cu șarpele.
- Dar de două coarne tari ce ai zice?
- O, nu... Căci atunci nu m-ar mai mângâia nimeni.
- Dar, pentru a te apăra, ai totuși nevoie de ceva care să facă rău celor ce te atacă...
- Eu să fac rău cuiva? Nu, n-aș putea în ruptul capului. Mai degrabă rămân așa cum sunt...
Bruno Ferrero
Povești cu tâlc, Oaia, Bruno Ferrero
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu