Fulg, Nicolae Labiș

Desfrunzit şi prea bătrân,
Tremură de frig gorunul.
Au căzut şi-ntâii fulgi
Şi l-am prins din zbor pe unul.

Migălos lucrată-n fir,
Floarea mică şi rotundă
S-a topit şi a murit – 
O minune de-o secundă.

M-am întors înduioşat
Să scriu trista ei poveste;
Despre-un fulg care-a venit
Timpuriu şi nu mai este.

-“Pentru ce n-ai mai rămas
În înaltul bolţii tale,
De-ai venit atât de pur
Spre noroaiele din vale?

Care vânt neliniştit,
Răsucindu-te cu ură,
Ţi-a mânat către pământ
Prea gingaşa ta făptură?
Şi de vreme ce sosişi,
Pentru ce-ai dat morţii vamă?
Nu puteai să fii de-argint,
Ori de sticlă, ori de scamă?”

Dar în vreme ce scriam
Întrebarea mea nebună,
N-am văzut cum lângă geam
Ninge-ntruna şi întruna.

Iar când ochii mi-am-nălţat,
Am văzut cum prin ninsoare
Valea-ntreagă lumina
Minunat scăpărătoare.

Fulg, Nicolae Labiș, Poezii