O teribilă furtună se abătu asupra mării. Vântul sufla îngheţat, brăzdând apa şi înălţând-o în valuri uriaşe care se repezeau spre mal lovindu-l cu putere şi producând curenţi care pătrundeau în adânc ca plugurile de oţel şi smulgeau din loc vieţuitoarele marine, crustaceele şi moluştele, purtându-le la zeci de metri de ţărm.
Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede precum se şi pornise, apa se domoli şi se retrase. Acum plaja era o imensă întindere de noroi unde se zvârcoleau în agonie mii şi mii de stele marine. Erau atât de multe încât plaja părea că devenise rozalie.
Acest lucru făcu să vină multă lume pe acea parte a coastei. Sosiră acolo şi echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen.
Stelele marine erau aproape nemişcate. Trăgeau să moară.
În mulţime, ţinut de mână de tatăl său, era şi un copil care privea cu ochii plini de tristeţe micuţele stele de mare. Cu toţii se uitau şi nimeni nu făcea nimic. Dintr-odată, copilul lăsă mâna tatălui său, îşi scoase încălţămintea şi fugi pe plajă. Se aplecă şi culese cu mânuţele sale trei steluţe de mare; apoi, luând-o la fugă, le duse în apă. După aceea, se întoarse înapoi şi repetă operaţiunea.
De pe parapet, un om strigă spre el:
- Dar ce faci, băiete?
- Arunc în apă stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plajă, răspunse copilul fără a se opri din fugă.
- Dar pe plaja asta sunt mii şi mii de stele de mare: cu siguranţă nu ai să poţi să le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai strigă bărbatul. Ca să nu mai spunem că la fel se întâmplă pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poţi schimba lucrurile!
Copilul zâmbi, se aplecă iar şi mai culese o stea de mare şi, aruncând-o în apă răspunse:
- Iată că am schimbat lucrurile pentru aceasta.
Bărbatul rămase o clipă mut, apoi se aplecă, îşi scoase pantofii şi şosetele şi coborî şi el pe plajă. Începu să adune stele de mare şi să le arunce în apă. O clipă mai târziu coborâră încă două fete şi astfel erau deja patru persoane care aruncau stele marine în apă. După alte câteva minute erau cincizeci, apoi o sută, două sute, mii de persoane care aruncau stele de mare în apă. Astfel fură salvate toate.
Pentru ca lumea să se schimbe ar fi suficient să aiba cineva - chiar şi un prunc - îndrăzneala de a începe.
Stelele de mare, Bruno Ferrero, Povești cu tâlc
Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede precum se şi pornise, apa se domoli şi se retrase. Acum plaja era o imensă întindere de noroi unde se zvârcoleau în agonie mii şi mii de stele marine. Erau atât de multe încât plaja părea că devenise rozalie.
Acest lucru făcu să vină multă lume pe acea parte a coastei. Sosiră acolo şi echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen.
Stelele marine erau aproape nemişcate. Trăgeau să moară.
În mulţime, ţinut de mână de tatăl său, era şi un copil care privea cu ochii plini de tristeţe micuţele stele de mare. Cu toţii se uitau şi nimeni nu făcea nimic. Dintr-odată, copilul lăsă mâna tatălui său, îşi scoase încălţămintea şi fugi pe plajă. Se aplecă şi culese cu mânuţele sale trei steluţe de mare; apoi, luând-o la fugă, le duse în apă. După aceea, se întoarse înapoi şi repetă operaţiunea.
De pe parapet, un om strigă spre el:
- Dar ce faci, băiete?
- Arunc în apă stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plajă, răspunse copilul fără a se opri din fugă.
- Dar pe plaja asta sunt mii şi mii de stele de mare: cu siguranţă nu ai să poţi să le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai strigă bărbatul. Ca să nu mai spunem că la fel se întâmplă pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poţi schimba lucrurile!
Copilul zâmbi, se aplecă iar şi mai culese o stea de mare şi, aruncând-o în apă răspunse:
- Iată că am schimbat lucrurile pentru aceasta.
Bărbatul rămase o clipă mut, apoi se aplecă, îşi scoase pantofii şi şosetele şi coborî şi el pe plajă. Începu să adune stele de mare şi să le arunce în apă. O clipă mai târziu coborâră încă două fete şi astfel erau deja patru persoane care aruncau stele marine în apă. După alte câteva minute erau cincizeci, apoi o sută, două sute, mii de persoane care aruncau stele de mare în apă. Astfel fură salvate toate.
Pentru ca lumea să se schimbe ar fi suficient să aiba cineva - chiar şi un prunc - îndrăzneala de a începe.
Stelele de mare, Bruno Ferrero, Povești cu tâlc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu