Preţioasele "noţiuni"
Se înţelege că prin aceste jocuri, se mulţumesc să îmbogăţească doar bagajul nostru de "noţiuni", patrimoniul memoriei. Totuşi, întrucât afirmaţia că cultura nu se reduce la "noţiuni", la denumiri, la memorie este astăzi un loc comun în pedagogie, apare aproape scandalos să susţinem - aşa cum susţin eu cu "neruşinare" - că fără noţiuni, fără denumiri, fără memorie nu există cultură. Fără limbă nu există cultură; or stăpânirea limbii înseamnă, nu încape îndoială, şi bogăţie a lexicului, adică memorare sistematică a seriilor de termeni, a semnificaţiei lor, a pronunţiei şi scrierii lor corecte. Dacă învăţarea mnemică a cuvintelor ia(dar nu întotdeauna!) în limba maternă caracterul unei asimilări spontane realizate prin dialoguri şi lecturi, în învăţarea limbilor străine acumularea în memorie a seriilor de denumiri (învăţarea "naţională") este premisă umilă dar indispensabilă pentru a ne putea desfăta cu poezia, pentru înţelegerea problemelor ştiinţei, pentru orice achiziţie culturală la nivel superior.
Nu vorbim de "noţiuni", de seriile de denumiri expediate din memorie, necesare(chiar dacă nu şi suficiente) pentru studiul istoriei, geografiei, al ştiinţelor naturii. Ei bine, putem sugera copiilor jocuri-întreceri care le pot fi de ajutor şi în aceste domenii. În cinci(sau zece) minute se scriu toate denumirile geografice sau toate cuvintele englezeşti cunoscute care încep, să zicem, cu litera b. La expirarea termenului fixat se confruntă rezultatele anulând cuvintele trecute nemotivat pe liste(şi, natural, pe cele inexistente sau ortografiate greşit, sau pe cele a căror semnificaţie nu este cunoscută de copilul care le-a scris); învingător este cel ce rămâne cu cele mai multe cuvinte pe listă (aşadar, este premiată calitatea, nu numai cantitatea cunoştinţelor). Se mai poate practica şi jocul cu "oameni de seamă al căror nume începe cu T" folosind procedeul literelor ce se succed una câte una pentru a alcătui numele de familie, ca în jocul cu cuvintele ce nu trebuie încheiate. (Însă aici nu pierde cel ce termină un nume celebru rostindu-i ultima literă - în acest caz ultimul jucător propune alt nume celebru care începe cu aceeaşi literă. Pierde cel ce nu este în stare să meargă mai departe; astfel, potrivit cu regulile jocului prezentat aici, când s-a ajuns la Tal, de exemplu, pierde cel care nu ştie ce literă să adauge pentru că nu-i vin în minte nici Tales, nici Talleyrand şi nici, eventual, alte persoane celebre care în momentul de faţă îmi scapă şi al căror nume începe cu Tal). Fireşte, promtitudinea dovedeşte o cultură organizată într-o oarecare măsură, dar contrariul nu este adevărat (am întâlnit profesori erudiţi şi inteligenţi penalizaţi pentru că, odată ajunşi ca Car, nu reuşeau să scoată din memorie nici măcar numele lui Carducci).
Dar, desigur, jocul e joc, recitarea e recitare, activităţile literare şi inteligente nu constituie toată activitatea culturală a copilului care îşi dezvoltă intelectul şi îşi construieşte edificiul cunoştinţelor. Ele sunt un util, plăcut şi important ajutor dat învăţării, formării unui patrimoniu cultural organizat, un preţios adaos care cântăreşte mult dacă se adună la rezultatele obţinute cu răbdare printr-o muncă de învăţare obligatorie, sistematică, zilnică şi, la nevoie, chiar plictisitoare. Dar despre acest lucru vom vorbi în capitolul următor.
Educaţia minţii, Preţioasele "noţiuni", Lucio Lombardo Radice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu