Zero adunat cu zero fac zero

Zero adunat cu zero fac zero

Aşadar, televiziunea poate da un ajutor preţios formării unei culturi istorice, dezvoltării înclinaţiilor artistice, aşa cum poate contribui (prin alte emisiuni) la o mai bună şi mai activă cunoaştere a limbilor străine, a geografiei şi a înseşi ştiinţelor naturii. Poate da. Să facem cu totul abstracţie de calitatea emisiunilor în aceste observaţii ale noastre şi să admitem, chiar şi pentru a simplifica demonstratia, că emisiunile sunt de cea mai bună calitate. Dar, aşa cum poate avea o valoare culturala, chiar şi cea mai bună emisiune poate fi lipsită de orice valoare. Influenţa emisiunii asupra spectatorului depinde în fapt de două elemente: emisiunea şi spectatorul însuşi. Dacă marea poezie, tragedia de cea mai înaltă calitate, romanul clasic ecranizat, dacă emisiunile culturale nu găsesc în spectator o "receptivitate culturală" de acelaşi nivel; dacă cultura difuzată de televiziune nu întâlneşte în mintea spectatorului o structură culturală pe care se poate sprijini, cea mai perfectă punere în scenă a spectatorului cu Hamlet şi cea mai izbutită reconstituire ecranizată a studiourilor de Mille vor fi pur şi simplu pierdere de vreme şi nu vor lăsa nici măcar o urmă de cultură.

Asistăm la un fenomen în aparenţă paradoxal(dar în realitate condiţionat de logica cea mai riguroasă): naşterea instrumentelor culturale de masă, cum sunt cinematograful şi televiziunea, nu a ridicat prin ea însăşi nici cu un grad nivelul cultural al celor lipsiti de o pregătire culturală sistematică. Băiatul ori fata analfabetă din cartierele sărace ale oraşelor Palermo sau Napoli au văzut şi au urmărit cu pasiune, până la data actuală, zeci şi zeci de filme istorice, dar în cele din urmă nu au ajuns să ştie (atunci când nu ştiau dinainte) dacă Napoleon a trăit înainte sau după Garibaldi, dacă Statele Unite ale Americii au fost o colonie a Angliei sau invers. A vedea „fără antecedente culturale", adică a recepta fără a dispune de o structură aptă să asimileze, tragedia Hamlet a lui Shakespeare nu înseamnă, pentru spectator, altceva decât a se distra asistând la un spectacol ca oricare altul ("dar, în definitiv, o ia sau n-o ia de nevastă pe Ofelia asta?" era întrebarea pe care şi-o punea - ei, ca şi neajutoratului său soţ – o grijulie Cucoană ce "venise să-l vadă pe Gassman" şi nu să-l asculte pe Hamlet şi era aşezată, la teatru, în spatele nostru).

În cazul de faţă, până şi cel mai slab optimism e deplasat şi periculos. Pe nimic nu se poate construi nimic: cultura creşte pe solul culturii. Mii de muncitori italieni sau dus şi se duc să-şi câştige pâinea în străinătate: numai aceia dintre ei care au avut capacitatea eroică de a-şi forma o cultură au învăţat noua limbă, ceilalţi nu. Sute de mii de soldaţi italieni lipsiţi de cultură au fost, din nefericire, trimişi cu mulţi ani în urmă să,"cucerească" Grecia, Croaţia, Uniunea Sovietică, au trăit în acele ţări luni şi ani, iar acolo, datorită însuşirii de a imita şi de a se exprima au izbutit să înţeleagă şi să se facă înţeleşi; dar la câteva luni după repatriere, din acele limbi ciudate nu ştiu dacă îşi mai aminteau, cu una, cu alta, cinci cuvinte.

L'educazione della mente, Lucio Lombardo Radice