Apolodor, un pinguin călător

Apolodor

  

La circ, în Târgul Moşilor,

Pe gheaţa unui răcitor,

Trăia voios şi zâmbitor

Un pinguin din Labrador.

-Cum se numea?-Apolodor.

-Şi ce făcea?-Cânta la cor.

Deci, nu era nici scamator,

Nici acrobat, nici dansator;

Făcea şi el ce-i mai uşor:

Cânta la cor. (Era tenor)

Grăsuţ, curat, atrăgător

În fracul lui strălucitor

Aşa era Apolodor.

Dar într-o zi Apolodor,

Spre deznădejdea tuturor

A spus aşa:- Sunt foaaarte trist!

Îmi place viaţa de corist,

Dar ce să fac? Mi-e dor, mi-e dor

De fraţii mei din Labrador...

O, de-aş putea un ceas măcar

Să stau cu ei pe un gheţar!...

Apoi a plâns Apolodor...

Când l-a văzut pisoiul Tiț

Plângând cu hohot şi sughit

I-a spus:- Prietene, aş da

Mustaţa şi codiţa mea,

Aş da o litră de caimac,

Aş da orice, să te împac.

Zău, nu mai plânge! 
Te implor..."

Dar el plângea:
- "Mi-e dor, mi-e dor de fraţii mei 
Din Labrador!..."

Şi-au încercat să-l mai împace

Ariciul, dăruindu-i ace,

Şi ursul, cu un pumn de mure

Atunci culese din pădure,

Şi iepurele Buză-Lată
Cu fructe dulci şi cu salată

(Colegi de-ai lui Apolodor,

Maeştri-cântăreţi la cor).
Cămila Suzi, cea mai tristă,

Ofta cu faţa în batistă,

Ea îi fusese ca o mamă:

Îl învăţase prima gamă.

Dar el plângea:
-Mi-e dor, mi-e dor

De fraţii mei din Labrador!

Colegii lui Apolodor

S-au dus atunci la dirijor.

Maestrul Domilasolfa

Cu haina lui de catifea,

I-a ascultat şi, gânditor,

S-a aşezat pe-o canapea
Oftând:-"Sărmanul meu tenor

Se poate prăpădi de dor!

Să plece, deci, spre Labrador..."

Şi a plecat Apolodor...

La început, a fost uşor:

L-a dus spre nord, 
L-a dus în zbor

Un avion, un bimotor,

Şi, stând picior peste picior,

Cânta, cânta Apolodor

Cânta, cu glasul de tenor...

Apoi, cu paraşuta-n spate

Se zbengui Apolodor

Când agăţându-se de roate,

Când stând călare pe motor.

Aşa, cu zboru-i acrobatic,

Ar fi ajuns în Labrador,

Dar l-a izbit un nor zănatic

Şi a căzut Apolodor…

La Capul Nord, la Capul Nord,

Adăpostit într-un fiord

Şedea pe ţărm Apolodor

Posomorât şi gânditor.

Şedea pe ţărm, tăcut şi trist

Acest tenor, acest corist,

Şedea cu paraşuta spartă,

Fără busolă, fără hartă.

În larg vuia, clocotitor,

Întreg potopul apelor

Şi se jelea Apolodor...

Dar iată, iată un vapor!
E pescadorul METEOR
Cel mai de frunte pescador
Din Baltica în Labrador.
Sirena şuiera de zor:
- "Heeei! Cine eşti?"
- "Un călător."
- "Cum te numeşti?"
- "Apolodor."
- "Şi încotro?"
- "Spre Labrador."
- "De ce jeleşti?"
- "Păi am să mor
Uitat şi fără ajutor..."
Şi i-au strigat atunci, în cor,
Matrozii de pe METEOR:
- Noi te luăm, Apolodor,
Că vasul nostru METEOR
E mare şi încăpător.
- Ai drum ceva mai ocolit,
Căci navigăm spre răsărit,

Dar tot ajungi în Labrador.
Hai urcă-te pe pescador...
Înveselit, Apolodor
Şi-a luat, suindu-se pe bord,
Adio de la Capul Nord.

Plutea vaporul METEOR
Încetişor, încetişor, 
Matrozii toţi cântau în cor
Şi, pe deasupra tuturor,
Îşi risipea Apolodor
Superba voce de tenor
Spre desfătarea focilor...
A fost un drum fermecător.
Dar, pân-la urmă, se opri
În port vaporul METEOR
Şi debarcă Apolodor
La Behring, într-o bună zi...

Apoi trecând peste strâmtoare
Cu luntrea unui eschimos,
Porni spre Labrador, pe jos, 
Porni cu mare nerăbdare...

Pe unde-a fost, nu prea se ştie
Dar, după câte-am priceput, 
Se pare că a străbătut
Alaska rece şi pustie...
Dar a aflat că-n Labrador
A fost născut din întâmplare, 
Căci nu-i picior de pinguin.
Familia Apolodor
A stat şi ea, foarte puţin
(Venise numai în plimbare.
Apoi, s-a dus în altă parte
Pe gheaţa golfului Terror
La Polul Sud, departe foarte...)

Un vânt cumplit, un uragan
L-a dus pe sus, peste ocean
Şi ce taifun îngrozitor
Cu forţa lui de nedescris
L-a dus spre ţărmul african
Şi-apoi, prin Golful Syrthelor.

Şi se gândea: "O fi frumos,

Dar e-o căldură tropicală

Şi eu sunt mort de oboseală

Şi nu mai pot să merg pe jos..."

Şi cum jelea să-i plângi de milă

Veni spre dânsul o cămilă

Şi-l întrebă: - Cum te numeşti?

- Apolodor.

- Ce tot vorbeşti?

Apolodor e-n Labrador.

Am eu o soră-n Bucureşti,

Ea mi-a trimis, de-acolo, veşti

Despre acel vestit tenor

Şi le-am primit acum o oră.

Plecarea lui a fost o dramă...

- Cămila Suzi vă e soră?

A fost cu mine ca o mamă

Ea m-a-nvăţat întâia gamă...

Cânta la cor şi, câteodată, 

Chiar mă trata cu îngheţată...

Apoi, oftând, Apolodor
A spus:- Pesemne am să mor, 
După un drum atât de lung, 
Aici pe ţărmul Syrthelor,
Şi niciodată n-o s-ajung
La fraţii mei, la Polul Sud...
- O, doamne! Ce mi-e dat s-aud!
A lăcrimat acea cămilă - 
Mă doare inima, de milă!
Te duce tanti către sud...

Şi l-a purtat cămila-n spate
Cu salturi moi şi legănate
Cum le e rostul la cămile;
Şi-au străbătut câmpii şi sate, 
Şi-au mers aşa mai multe zile, 
Şi au ajuns, într-un târziu, 
La marginea unui pustiu.

- Eu, tanti dragă, sunt decis
Să merg spre sud, la fraţii mei.
N-am încotro! Mi-e tare dor
Şi trebuie să dau de ei.
Oricum, îţi mulţumesc frumos...

Şi a pornit-o curajos, 
Spre sud, peste nisip, pe jos...

Şi cum mergea Apolodor

Şi se gândea, cuprins de groază:

"Aicea îmi e dat să mor!"

Dădu în calea lui de-o oază

Cu umbră multă şi răcoare,

Cu arbori năpădiţi de floare,

Cu tufe mari, de iasomie,

Cu apă bună, de izvor.

Şi a băut Apolodor

Şi a cântat de bucurie...

A rătăcit aşa un an
Pe continentul african,
Pierdut prin Africa de Sud
Apoi, un timp, a fost văzut
Hamal, în port la Cabo-Verde,
Cărând stafide şi năut.
Pe urmă, urma i se pierde.
Se spune că a stat un pic
Şi a vânat în Mozambic
Şi iarăşi nu mai ştim nimic...

Apoi, un zvon ceva mai clar 

Vorbeşte de "Apolodor,
Faimosul pinguin-tenor
Din insula Madagascar."

Pe urmă, şase luni în şir
A fost, în India, fachir,
Şi se mai ştie, fără greş, 
Că a deschis cu vocea-i clară
După un solo de chitară
Concertul de la Bangladesh,
C-a fost acolo un delir,
Că el purta solemn şi trist, 
O costumaţie bizară, 
Şi-avea coafura necesară
Oricărui tânăr  chitarist.
Apoi o lună prin Tibet
Se spune că a fost poet.

Şi iarăşi nu mai ştim nimic...
Abia peste vreo două luni
E semnalat de un ziar
Pe-o insulă, în Pacific.

Acum era milionar.
(Se mai întâmplă şi minuni...)
Găsise, pe-un teren viran,
Un geamantan de piele fină
Şi un pachet în geamantan
Pecetluit cu parafină
Şi, în pachet, un pacheţel
Legat cu funde colorate
Şi-n pacheţel găsise el
Vreo patruzeci de diamante.

Acum vorbea la telefon
Din camera cu jucării,
Avea vreo cinci cofetării,
Trăgea cu puşca de salon,
Fuma numai ţigări de foi,
Stătea pe canapele moi,
Mânca betel şi ananas
Şi nu-i mai ajungeai la nas...
Şi-a dus-o aşa un an sau doi
Dar într-o zi (sau luni sau joi)
Şi-a amintit Apolodor
De fraţii lui şi-a plâns de dor
Şi-a zis: - Adio, ananas, 
Ţigări de foi şi jucării, 
Adio, voi, cofetării
Şi diamante! Eu vă las,
Vă las şi plec, fiindcă mi-e dor.
Şi a plecat Apolodor.

Se pare că a navigat
Pe-o barcă, luată cu chirie,
Apoi a naufragiat
Şi, de pe-o insulă pustie,
Pe-o vreme calmă şi senină,
A fost luat de-un submarin.
Dar asta a durat puţin,
Căci s-au izbit în drum de-o mină
Şi el, salvat de un delfin
Şi dus spre vest, peste ocean,
A fost, cu forţele sfârşite,
Lăsat, în stare de leşin,
Pe ţărmul californian.

Şi iată cum, pe negândite,
Navigatorul-pinguin
Ajunse-n Statele Unite.

Un timp, pe câte ştim şi noi,
A fost Apolodor cow-boy
La ferma "Taurul-Vioi"
Şi îngrijea de vaci, de boi,
Le da porumb, le da trifoi,
Şi-avea pistol, avea şi cal
Ca orişice cow-boy normal.
Dar, într-o vineri s-a ivit,
În preajma fermei un bandit,
Un hoţ de vite renumit,
Un beţivan îngrozitor,
Salliver Tom, un pistolar.
Călare pe un armăsar,
Şi jefuia şi ucidea. 

La ferma "Taurul-Vioi"
A împuşcat optzeci de boi,
Trei vaci, un miel şi un pisoi.
Apoi răcnind ca un turbat,
În curte a descălecat
Şi s-a culcat într-un butoi.
(Era precum se vede, beat).
Şi tremurau bieţii cow-boy
Ascunşi prin lanuri de trifoi,
Vârâţi prin stive de gunoi,
Şi nimeni nu zicea nici pis
Şi-atunci Apolodor a zis:
-Eu n-am să tremur ca un laş
De teama unui ucigaş
Şi-a unui jalnic beţivan
Aşa cum văd că faceţi voi!
Şi-a luat trei cuie şi-un ciocan
Şi-a pus capacul la butoi.

Apoi, l-a dus pe ucigaş
De-a dura, până la oraş
Şi l-a predat la închisoare.

Şi lumea îi ieşea în cale
Cu prăjituri şi cu urale
Şi-a fost o mare sărbătoare...
Dar, spre uimirea tuturor,
Când ei strigau:- Rămâi cu noi,
Tu, cel mai brav dintre cow-boy!
El le-a răspuns: - Mă duc. Mi-e dor
De fraţii mei, de glasul lor...
Şi a plecat Apolodor.

O, nu mi-a fost deloc uşor
Ca să refac, din auzite,
Sau din caiete risipite,
Jurnalul lui de călător
De-a lungul Statelor Unite.

A mers aşa ceas după ceas
Oftând la fiecare pas
Şi-a poposit Apolodor
În valea râului Missouri...
Departe, fremăta uşor
Înalta boltă a pădurii...
Şi a văzut venind pe drum
Un camion cu număr şters,
Învăluit în nori de fum,
Şi a sărit în el, din mers...
Murdar de fum şi de rugină
Sub soarele dogoritor.
Şi cum zăcea trist în maşină...
Văzu pe maldărul de fier
O platoşă medievală
Şi-o chivără de cavaler
Croite, parcă, pe măsură.

Şi-a îmbrăcat Apolodor
Această falnică armură.
Apoi, stă scris în manuscris
Că a picat plocon, de sus,
Stârnind o zarvă de nespus
Pe străzile din Saint-Louis.

Întâiul care l-a văzut
(Savantul Fergus Mac-Piggott)
A dat de veste, peste tot:
- Un satelit! Un satelit!

- Nu-i satelit. E om din Marte!...
La care, adunaţi în cor,
Vreo patruzeci de gură-cască
Strigară: - Uraaa! Să trăiască!
Şi-au început să se tocmească
În jurul lui Apolodor
Cei patruzeci de gură-cască:
- Ce-ar fi să-l facem senator?
- Să-l punem la Academie...
- Să-i vindem un televizor...
- Să-i dăm o casă, cu chirie...
Şi-atunci s-a ridicat şi-a zis
Primarul Bigg, din Saint-Louis:
- Noi, fiindcă ne aflăm de faţă,
Am hotărât să i se facă
Din nylon pur, cusut cu aţă,
În centrul pieţii, o baracă.
În ea, pe-un soclu de granit,
Pictat cu stele pe o parte,
Va sta o vreme liniştit,
Acest străin picat din Marte.

Cât a durat, nu ştiu precis
Dar nici o îndoială nu e
Că în oraşul Saint-Louis
Apolodor a fost statuie.

Şedea cuminte şi supus,

Şedea în beznă şi tăcere

Când uşa a sărit în sus

Şi-au năvălit în încăpere
Vreo patruzeci de inşi mascaţi
Şi-n fruntea lor, venea tăcut
Tâlharul din Connecticut...

Legat cu funii de bumbac,

Vârât în fundul unui sac,
Aşa l-au dus, pe rând, în spate,
Prin uliţe întortocheate,
Pe străzi cu nume deocheate.
Şi s-au oprit cumpliţii zbiri,
La ora unu jumătate,
În faţa unei vechi clădiri;

Acolo într-o mare hală
Ţineau ascunsă pentru zbor
O veche astronavă goală,
Şi l-au închis pe-Apolodor
Într-o cabină spaţială
Şi au dat drumul la motor.

Şi-avea în navă şi radar,
Şi aparate de filmat
Şi-un biscuit în buzunar
Şi-un tub de lapte condensat.

Dar, cum era un frig cumplit,
Şi el era fără palton,
A stat un pic, a chibzuit
Şi-a apăsat pe un buton.

Şi nava a pornit la drum,
Prin nori, prin ploaie şi prin vânt
Şi-aşa se face că acum
Coboară-n goană spre Pământ...

Stătea în portul New-Or1eans,
Stătea pe-un maldăr de catran,
lar căpitanul Cyrus Smith,
Un beţivan, un adormit,
Beteag de şale, slut şi chior
I-a zis: - Te iau ca ajutor.
Am de cărat nişte susan.
(Fireşte, nu-ţi dau nici un ban...)

Şi a plecat din New-Orleans.
Acum, stă lângă cazan
Şi-i tare cald: - Off! cum asud!
Dar mergem, mergem către sud...
Şi rătăcind mai multe zile
În largul Mărilor Antile,
A navigat Apolodor
Prin marea Caraibilor...
Iar căpitanul Cyrus Smith
Dormea şi sforăia cumplit,
Dormea adânc, dormea tihnit,
Lăsându-l pe Apolodor
Să vadă singur de vapor...

Şi admira Apolodor
Culoarea serii, de aramă,
Când a primit o telegramă
Având cuprinsul următor:
TELEGRAMA
(prin radio)
"Hei, căpitane Cyrus Smith,
Ce naiba faci? Ai adormit?
Vezi, dacă-ţi pică pe vapor
Un pinguin, un călător
Căzut de pe o astronavă,
Să-i dai bomboane cu otravă
Şi, mort, să mi-l arunci în apă.
E vai de tine dacă scapă.
Să bagi de seamă! Te salut,
Stăpânul din Connecticut"
Deci, pricepând Apolodor
Că-i în pericol pe vapor
Că beţivanul chior şi slut
E mincinos şi prefăcut
S-a dus întins la căpitan
Şi, scos din fire, s-a răstit:
- "Tâlhar ce eşti, m-ai păcălit!"
Dar căpitanul Cyrus Smith
Dormea  şi sforăia cumplit,
Dormea adânc, dormea tihnit
Şi nici măcar n-a tresărit...

O, ce păcat, o ce păcat
Că n-a fost fotografiat
Acel moment înălţător
Când, singur cuc, Apolodor
A găurit cu un topor
Pereţii marelui vapor!...
Şi iar, de şapte ori păcat
Că n-a fost imortalizat
Minutul tragic şi solemn
Când nava s-a cutremurat
Din toţi pereţii ei de lemn,
Apoi, domol, s-a scufundat
Ca un rechin înjunghiat...
lar căpitanul Cyrus Smith
Se spune că dormea, tihnit,
Dormea şi sforăia cumplit...
O, ce păcat, o, ce păcat
Că n-a fost fotografiat !...

Ceva mai jos de Ecuador
Plutea, plutea Apolodor,
Şi-ar fi plutit aşa, un veac,
Dar l-au cules, cu chiu cu vai,
Nişte pescari din Uruguay.

În Uruguay, Apolodor
A zăbovit cam multişor
În casa unui profesor
Pe nume Carlos Alfandor
Un foarte vechi admirator,
El însuşi fost, cândva, tenor,
Fireşte, doar ca amator.
Şi traiul ar fi fost uşor,
Fiindcă ilustrul profesor
Îl îngrijea ca pe-un odor.
Şi într-o zi, Apolodor,
Pe când stătea într-un picior
Pe-un preş, lângă radiator
A dat din cap şi-a declarat:
- Mult preastimate profesor,
Fireşte vă rămân dator
Şi veşnic recunoscător,
Dar trebuie să plec. Mi-e dor
De fraţii mei din Labrador.
Şi a plecat Apolodor.

Unde-a mai fost Apolodor
Eu nu prea ştiu. (A cui e vina?)
A fost un drum obositor?
A zăbovit în Argentina?
La Capul Horn? În altă parte?
A izbutit Apolodor
Să mai găsească un vapor
Şi să pornească mai departe?

Atâta ştiu: era în marte…
Bătea un vânt de vreme rea
Şi-n largul mării viscolea
Cu fulgi de gheaţă, reci şi tari
Când a zărit Apolodor
Antarctica, printre gheţari…
Şi-a debarcat triumfător
Pe gheaţa golfului Terror…

Şi l-au primit, la debarcare,
Bunicul Apolodorin
(Cel mai în vârstă pinguin)
Şi mama, Apolodorica
(O pinguină, atâtica...),
Şi tata, Apolodorel
(Un pinguin mărunt şi chel),
Şi Unchiul Apolodorini
Şi neamurile, şi vecinii...

Cum s-a simţit Apolodor
Pe gheaţa Golfului Terror?
Era un frig, îngrozitor,
Mai frig ca-n orice răcitor,
Un ger tăios ca un cuţit
Şi-un viscol nemaipomenit,
Iar el se prăpădea de dor:
Îşi amintea Apolodor
De foştii lui colegi din cor
Pe gheaţa Golfului Terror
Ofta, ofta Apolodor
lar tata, Apolodorel,
Şi unchiul, Apolodorini,
Şi neamurile şi vecinii
Şedeau grămadă lângă el
Şi-l îmbiau cu zeci de peşti:
- I-ai, dragă, dacă ne iubeşti...
- Nu mai fi trist, Apolodor...
- Ţi-i dăm pe toţi, dacă zâmbeşti...
Dar el ofta, ofta de zor:
- Aş vrea să plec la Bucureşti...

Şi-a stat de-a chibzuit puţin
Bunicul Apolodorin
(Cel mai în vârstă pinguin),
Apoi a spus: - Eu nu te ţin,
Căci dorul e un mare chin,

Decât să stai şi să jeleşti
Aicea, mistuit de dor,
Mai bine pleci la Bucureşti.
Şi a plecat Apolodor...

Pe unde a trecut şi cum
A străbătut atâta drum?
A navigat peste ocean
Pe urmele lui Magellan,
Şi-a rătăcit din nou, un an,
Pe continentul african?
S-o fi oprit în statul Ghana?
A străbătut Mediterana?
O fi trecut pe la Bosfor?
N-aş vrea să vă înşir poveşti.
Oricum, un lucru e precis:
Că, într-o zi, Apolodor
S-a reîntors la Bucureşti.

Era sătul de pribegie...
Şi l-au primit, cu bucurie,
Maestrul Domilasolfa
În haina lui de catifea
Şi iepurele Buză-Lată
Cu fructe dulci şi cu salată
Şi ursul, aducându-i mure
Atunci culese din pădure.
Şi l-a primit pisoiul Tiţ
Plângând cu hohot şi sughiţ.
Cămila Suzi, optimistă,
Zâmbea cu nasul în batistă
Şi toţi cântau, cântau în cor
Urările prieteneşti:
- Bine-ai venit, Apolodor!
lar el ofta încetişor:
- Ce dor mi-a fost... ce tare dor!

De-atunci, voios şi zâmbitor
Stă iar la circ Apolodor
Pe gheaţa unui răcitor
Acolo cântă. E tenor.

Apolodor, un pinguin călător; Gellu Naum