Inima perfectă

" Se povestește că într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul unui mare oraș și a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inimă din lume. Nu după mult timp, în jurul lui s-au strâns o mulțime de oameni care îi admirau inima: era într- adevăr perfectă! Toți au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată…

Tânărul era foarte mândru de inima lui și nu contenea să se laude singur cu ea. Deodată, de mulțime s-a apropiat un bătrânel. Cu glas liniștit, el a rostit ca pentru sine;

- Și totuși, perfecțiunea inimii lui nu se compară cu frumusețea inimii mele!

Oamenii au început să-și întoarcă privirile spre inima bătrânelului. Până și tânărul a fost curios să vadă inima ce îndrăznea să se compare cu inima lui. Era o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrici, și erau locuri unde bucăți din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucățile străine și inima bătrânului fiind sinuoase, chiar colțuroase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc în loc lipseau bucăți întregi, lăsând să se vadă răni larg deschise, încă sângerânde.

- Cum poate spune că are o inimă mai frumoasă? își șopteau uimiți oamenii.

- Cred că glumești, spuse tânărul după ce a examinat atent inima bătrânului. Privește la inima mea, este perfectă! Pe când a ta este toată o rană, numai lacrimi și durere.

- Da, a spus blând bătrânul. Inima ta arată perfect, dar nu mi-aș schimba niciodată inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoană căreia i-am dăruit dragostea mea: rup o bucată din inima mea și i-o dau omului de lângă mine, care adesea îmi dă în schimb, o bucată din inima lui, ce se potrivește în locul rămas gol în inima mea. Dar pentru că bucățile nu sunt măsurate la milimetru, rămân margini colțuroase, pe care eu le prețuiesc nespus de mult, deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împărtășit-o cu cel de lângă mine. Uneori am dăruit bucăți din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o bucățică din inima lor… Acestea sunt rănile deschise din inima mea, pentru că a-i iubi pe cei din jurul tău implică întotdeauna un oarecare risc. Și deși aceste răni sângerează încă și mă dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am până și pentru acești oameni. Cine știe, s-ar putea ca într-o zi să se întoarcă la mine și să-mi umple locurile goale cu bucăți din inimile lor… Înțelegi, acum, dragul meu, care este adevărata frumusețe a inimii? a încheiat cu glas domol și zâmbet cald bătrânelul.

Tânărul a rămas tăcut deoparte, cu obrazul scăldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de bătrân, a rupt o bucată din inima lui perfectă și i-a întins-o cu mâinile tremurânde. Bătrânul i-a primit bucata și a pus-o în inima lui. A rupt, apoi, o bucată din inima brăzdată de cicatrici și i-a întins-o tânărului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru că marginile erau cam colțuroase.

Tânărul și-a privit inima, care nu mai era perfectă, dar care acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în inima cândva perfectă pulsa de-acum dragoste din inima bătrânului. Cei doi s-au îmbrățișat, și-au zâmbit și au pornit împreună la drum."

Povești cu tâlc, Autor necunoscut