Capitolul 4. Pagina cărţii şi ecranul televizorului

PAGINA CĂRŢII ŞI ECRANUL TELEVIZORULUI

Nu am nici pe departe o atitudine dispreţuitoare, de „aristocrat intelectual“, faţă de televiziune. Când orăşelul Monreale s-a prezentat la concursul Campanile-Sera, eu - care pe atunci ţineam cursuri la Universitatea din Palermo - nu am ezitat nici o clipă să iau parte ca membru consultant al echipei oraşului, convingând şi câţiva colegi să urce împreună cu mine scăriţele nesigure ce duceau spre tribuna deliberanţilor (din respect pentru adevăr, trebuie să adaug că aportul meu personal la repetatele, zgomotoasele victorii ale reprezentanţilor oraşului Monreale a fost practic nul, pe câtă vreme o serie de tineri prieteni fizicieni au contribuit la unul din succesele cele mai dificile). În parte, gestul meu a fost o reacţie polemică împotriva caracterului prea solemn, prea distant, aproape funerar, al culturii academice italiene; totuşi, el era în acelasi timp şi o recunoaştere a unei anumite valori de "propagandă culturală" a jocului transmis de televiziune.

De fapt, sunt convins că încă din îndepărtatele timpuri ale primelor emisiuni ,,Cine ştie câştiga”, concursurile transmise de televiziune au sprijinit efectiv preţuirea dezinteresată a culturii în rândul maselor. Dacă e adevărat că au fost premiate persoane înzestrate cu o memorie ,,monstruoasă" dar nesăbuite şi interesate (listele de denumiri mitologice îndesate în minte în vederea quiz-ului şi a milioanelor sale de lire!), este adevărat şi că un public imens a descoperit grefieri care cunosc şi iubesc marea literatură rusă, medici cu cultură umanistă, funcţionari care îşi consacră puţinele ore libere muzicii şi aşa mai departe. Dacă e adevărat că au fost glorificate fenomene de tipul ,,leoaica din Pordenone" (echipa naţională italiană din primul meci de fotbal cu echipa Angliei, jucătorii care au marcat golurile în ,,faimosul” meci dintre echipele Juventus şi Roma susţinut în anul 1930 etc.), e adevărat şi că în emisiunile care au urmat a apărut la rampă un personaj de care ziarele şi revistele ilustrate nu mai vorbiseră, unul din personajele cele mai trecute cu vederea şi mai uitate din viaţa ţării noastre: profesorul de şcoală medie.

L'educazione della mente, Lucio Lombardo Radice