Florea-Soarelui
aDemult, demult, când lupul era cioban la oi și vulpea cloșcă, pe meleaguri pe la noi trăia un împărat foarte bogat, care avea o fată singură la părinți, dar tare faină.
aFata împăratului s-a îndrăgostit de soare și-o spus părinților ei că atâta va merge până va da de soare.
aȘi și-o luat fata bani și s-o tot dus până ce calul a căzut sub ea. Atunci și-o luat câtă merinde a putut duce și s-a tot dus până o ajuns la castelul Soarelui.
aCând a venit Soarele seara acasă și și-a băgat carul de aur cu care luminează ziua în grajd și a grijit de cai, a văzut pe fată și foarte s-a îndrăgostit de ea.
Și s-au căsătorit ei, dar nu putea sta numai pe întuneric, căci cine vedea Soarele se făcea floare.
aÎntr-o noapte fata nu și-a putut ține firea și s-a uitat cu o lumină la Soare și l-o sărutat pe buză. Și soarele s-o trezit și blăstămul s-omplinit. Fata s-o făcut o floare frumoasă care se întoarce toată ziua cu fața către Soare. Această floare se numește Floarea-Soarelui.a
(S.Fl.Marian, mss,)
Floarea Soarelui, legendă, Legende populare românești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu